Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Oportunitati de dezvoltare pentru IMM-uri prezentate la SolePAD Cluj-Napoca 2009

IMM-urile din judeţele Cluj şi Bistriţa Năsăud au aflat cele mai noi informaţii din domeniul soluţiilor IT&C şi al posibilităţilor de achiziţionare a acestora prin fonduri structurale la conferinţa SolePAD

Agora Media a organizat azi, 16 septembrie 2009, o nouă ediţie SolePAD (Soluţii Eficiente pentru Afaceri Durabile) la Cluj-Napoca. Conferinţa a avut loc la Hotel Premier, Sala de conferinţe, şi s-a adresat companiilor din judeţele Cluj şi Bistriţa Năsăud.

Conferinţele din cadrul Roadshow-ului SolePAD încearcă să răspundă problemelor concrete cu care se confruntă în prezent mediul de afaceri din România, prin prezentarea celor mai performante soluţii IT&C şi de finanţare.

Astfel, Radu Crahmaliuc, Country Manager Reprezentanţa Brother România a deschis secţiunea dedicată soluţiilor IT&C de reducere a costurilor cu prezentarea „Organizare şi eficienţă cu etichetele profesionale de la Brother”, spunând că „Echipamentele profesionale de etichetare au o largă aplicabilitate în cele mai diverse domenii. Avem nevoie de etichete pentru a ne putea crea o imagine profesională în faţa partenerilor de afaceri, a colegilor, a clienţilor şi pentru a avea un randament crescut al activităţii. Oricine poate folosi etichete, indiferent de domeniul in care lucreaza”.

În continuare, Sabina Uţă, Manager Regional Vânzări în cadrul Romtelecom, partenerul principal al conferinţei, a prezentat pachetele de „Soluţii de comunicaţii” oferite de Romtelecom pe segmentul IMM: Vocenet Office (voce + internet), Complete Office ( voce + internet + tv), Basic Office (voce fix&mobil + internet), Voce Business Internaţional nelimitat 3&10 (voce international), Clicknet, Clicknet mobil şi pachetul IT Manager.

A doua parte a conferinţei, dedicată soluţiilor şi modalităţilor de obţinere a fondurilor nerambursabile, a fost deschisă de către Gabriela Rebrean, Consilier Programe OTIMMC Cluj-Napoca cu prezentarea „Oportunităţi de finanţare pentru IMM-uri”. Doamna Rebrean a prezentat toate programele iniţiate de către Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de afaceri, printre care menţionăm programul de finanţare cu bugetul de stat pentru 2009, programul pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii prin fonduri în limita sumelor plătite pentru profitul brut reinvestit şi programul de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă.

În încheiere Alexandru Geambaşu, Consilier OIPSI în cadrul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a vorbit despre fonduri structurale şi proiecte IT pentru dezvoltarea afacerii. Printre cheltuielile eligibile se numără conectarea la internet broadband, echipamentele IT&C, semnătura electronică, licenţele, domeniul „.ro”, crearea site-urilor, consultanţă şi instruirea personalului. MCSI oferă sprijin, prin intermediul fondurilor structurale, pentru sisteme TIC integrate şi alte aplicaţii electronice pentru afaceri, pentru dezvoltarea sistemelor de comerţ electronic şi a altor soluţii on-line pentru afaceri (e-commerce, licitaţii electronice, B2B).

SolePAD Cluj-Napoca a fost promovat cu sprijinul partenerilor media IT TRENDS, Agora News, Zile şi Nopţi, Foaia Transilvană, Monitorul de Cluj, ClujToday, Antena1 Cluj-Napoca, Radio Transilvania, MediaLook, PRwave Directory şi PRwave. Alţi parteneri: BSA (Business Software Alliance) şi Byblos.

Bucuresti, 16.09.2009

{mosloadposition user9}

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.