Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Operatorul ceh C.S. Cargo vine in Romania

C.S. Cargo, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii logistice şi transport din Cehia şi Slovacia, intenţionează să-şi extindă operaţiunile şi să investească în România în prima jumătate a acestui an. Piaţa românească este primul obiectiv pentru expansiunea regională, după ce UniCredit Group, una dintre cele mai mari instituţii financiare din Europa a devenit noul coproprietar al holding-ului logistic C.S. Cargo.

UniCredit a achiziţionat recent 30% din acţiunile C.S. Cargo, în timp ce investitorii privaţi Marek Lehečka şi Petr Zvěřinsk‎‎ý, vor deţine în continuare pachetul majoritar. Oficialii C.S. Cargo sunt convinşi că noul acţionar va contribui la consolidarea poziţiei pe piaţa regională.

C.S. Cargo are ca obiectiv intrarea pe pieţele din România şi Polonia în primul semestru din 2007 pentru a răspunde nevoilor clienţilor actuali din regiunea extinsă a noilor state membre UE. “Avem încredere în potenţialul ridicat de creştere şi dezvoltare din aceste ţări,” şi-a explicat decizia Board-ul Director al C.S. Cargo Holding. “Dorim să oferim servicii mai bune şi soluţii integrate de transport pe aceste pieţe. Avem motive întemeiate pentru a prospecta oportunităţile de achiziţie din România şi Polonia”.

Grupul C.S. Cargo este specializat în transporturi complexe şi servicii logistice, atât la nivel de ţară, cât şi internaţional, declaraţiile vamale fiind susţinute de propria tehnologie IT. Compania îşi planifică expansiunea atât prin creştere organică, cât şi prin consolidarea poziţiei pe piaţă prin eventuale achiziţii.

„Ca urmare a investiţiei recente a Grupului UniCredit în C.S. Cargo beneficiem de un partener puternic şi recunoscut care va susţine compania în atingerea obiectivelor de dezvoltare”, se menţionează în declaraţia oficială a Board-ului C.S. Cargo. „Obiectivul principal C.S. Cargo este să atingă poziţia de top pe piaţa serviciilor de logistică în ţările în care compania este deja prezentă şi, în acelaşi timp, să intre anul acesta pe alte pieţe din Europa Centrală şi de Est, în special în noile ţări membre UE”, menţionează Board-ul companiei.

Acţionarii C.S. Cargo au în plan şi intrarea pe pieţele de capital prin listarea unei părţi din acţiunile existente, dar şi a celor ce vor mai fi emise.

Bucuresti, 20.2.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.