Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Omul Anului 2012 la Radio Romania International

Felix Baumgartner, austriacul care a sărit la 14 octombrie 2012 dintr-un balon aerostatic de la o înălţime de peste 39 de kilometri, devenind primul om care a depăşit viteza sunetului , a fost desemnat “Omul Anului 2012 la Radio România Internaţional”.

“O performanţă greu de repetat şi care, în aceste vremuri triste, ne dă o speranţă neaşteptată şi ne invită la curaj!”, argumenta ascultătorul RRI Luigi Cobisi, din Italia, desemnarea lui Baumgartner ca “Omul Anului 2012”, în cadrul tradiţionalei anchete de opinie lansate de Radio România Internaţional (RRI), post al Societăţii Române de Radiodifuziune, printre ascultătorii şi utilizatorii de Internet şi de reţele sociale din lume.

Printre cei pe care au primit nominalizări s-au aflat cancelarul german Angela Merkel, preşedintele american Barack Obama, celebra luptătoare birmaneză pentru drepturile omului Aung San Suu Kyi, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Durão Barroso, Papa Benedict al XVI-lea, fostul secretar general ONU Kofi Annan, tânăra militantă pakistaneză pentru drepturile omului Malala Yousafzai, simbol al luptei pentru educaţia fetelor şi împotriva talibanilor, ca şi preşedintele palestinian Mahmoud Abbas.

Au mai primit, între alţii, nominalizări din partea ascultătorilor şi utilizatorilor Internet ai RRI egiptenii care protestează împotriva măsurilor luate de Fraţii Musulmani, Armata pentru Eliberarea Siriei, membrii mişcării “Ocupaţi Wall Street-ul!”, Pussy Riot, formaţia feministă de punk rock din Moscova, şi, ca personaj colectiv, cetăţeanul european de condiţie medie, mai ales grec, spaniol, portughez sau italian, care suportă efectele crizei economice pe care nu a provocat-o el.

Nominalizări au primit fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, dar şi artistul sud-coreean Psy (Park Jae-sang) pentru «Gangnam style», pentru că acest hit nu doar că l-a facut celebru într-un timp foarte scurt, dar a adus în prim-plan şi un nou stil de dans.

Dintre sportivi au fost nominalizaţi atletul jamaican Usain Bolt şi atletul sud-african Oscar Pistorius, care, deşi are ambele picioare amputate, a participat la Jocurile Olimpice de la Londra, făcând istorie. A primit o nominalizare şi… robotul Curiosity, chiar dacă nu este o fiinţa umană, pentru performanţa ştiinţifică de a fi ajuns pe planeta Marte în august 2012.

Bucuresti, 28.12.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.