Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Nuntă de vis la castel

nunta castel Kalnoky

Planuri, visuri, pregătiri… nunta este poate cel mai așteptat moment din viața unui cuplu, iar vara e sezonul ideal pentru organizarea acesteia. După o lungă pauză din cauza pandemiei și a restricțiilor impuse, ușile saloanelor se deschid din nou pentru viitorii miri și mirese. Iar pentru acest moment deosebit și unic din viața celor doi, totul trebuie pus la punct în cel mai mic detaliu. Pentru că, nu-i așa, visul oricărui cuplu este ca ziua cea mare să rămână una memorabilă, nu numai pentru ei, ci și pentru invitați.

Așadar, ce loc poate fi potrivit pentru nuntă?

În acest sens, te invităm în județul Covasna, să descoperi castelele și parcurile aparținătoare, care pot fi cea mai bună alegere pentru marele eveniment din viața viitorilor miri! Cu siguranță acestea vor conferi evenimentului o atmosferă unică, de neuitat, prin crearea unui mix între emoția vremurilor de altădată și energia continuă a prezentului: clădirile de epocă reflectă istoria locului, iar tematica aleasă de miri menține atenția în prezent. Prin dimensiunile sale impresionante, parcul castelului creează acea atmosferă de basm: alei pline de verdeață și detalii romantice, miros de flori și triluri de păsărele. Toate aceste elemente fac din acest loc, cadrul ideal pentru o nuntă de vis într-un castel covăsnean!
Iată două castele potrivite pentru organizarea unei nunți de poveste! Alegerea vă aparține!

Castelul Kálnoky

Acualii proprietari al castelului, contele Tibor Kálnoky și contesa Anna, s-au căsătorit în 1995 în intimitatea castelului clădit în sec. al XVII-lea. La aceea vreme însă nu s-au gândit că acest castel – după restaurare – va fi un loc drag nu numai pentru ei, ci și pentru multe alte persoane ce îi vor trece pragul. Așa se face că de atunci, numeroase evenimente de familie și nunți au avut loc chiar în castelul Kálnoky.
Pentru nunta mult visată, pe moșia Kálnoky sunt puse la dispoziție următoarele „recuzite”: castelul Kálnoky, construit în stil renascentist (sală de recepție, pivniță cu arcade pentru masa festivă, cameră pentru mireasă și mire), grădină englezească cu arbori seculari, lac și filigorie, cort de eveniment. În plus, la fel ca în povești, nunta poate să țină trei zile: echipa castelului va avea grijă ca oaspeții să fie cazați, să fie ospătați cu bucate alese, și să aibă parte de programe pentru petrecerea timpului liber.

Zabola Estate

Dacă alegeți să faceți nunta pe domeniul Mikes din Zăbala, aceasta se poate transforma într-un eveniment memorabil. Locația vă oferă multe teme și posibilități: puteți opta pentru o petrecere lejeră în aer liber, cu meniu și decor aferente, sau puteți organiza un bal elegant cu ținute cu papion în salonul din Castelul Nou sau în sălile din Grajdul de Lux. Oricare variantă ați alege, totul va fi învăluit în eleganță și rafinament.

De menționat că echipa de la Zabola Estate vine în ajutorul viitorilor miri atât în ceea ce privește planificarea detaliată, cât și în desfășurarea nunții fără griji. În acest scop, Zabola Estate organizează un eveniment de 3 zile, care începe cu un BBQ lejer de după amiază, împreună cu familia și prietenii. Urmând ca a doua zi să aveți destul timp pentru a vă relaxa și a vă pregăti liniștit pentru momentul culminant: o petrecere de neuitat! Și după ce veți fi petrecut după bunul plac, urmează cea de-a treia zi care este pentru odihnă și stat la povești despre întâmplările zilelor trecute. În concluzie, trei zile de vis, în care să uitați de viața obișnuită și să vă lăsați purtați de ritmul vieții de la castel și, de asemenea, să trăiți intens atmosfera de aici.

Spune drept, nu-i așa că numeri cu nerăbdare zilele rămase până la marele eveniment? Însă locul ales merită cu siguranță toată așteptarea!

https://visitcovasna.com/?locale=ro

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.