Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cohn & Jansen, premiată cu aur și argint la EFFIE 2022

BCR „Inteligența financiară”
  • Cohn & Jansen a fost premiată la EFFIE Awards Romania 2022 pentru campania BCR „Inteligența financiară” cu Gold Effie la categoria Financial Services și cu Silver Effie la Corporate Reputation. Campania a fost nominalizată la Grand Effie.
  • Pentru platforma de comunicare George – „Primul banking inteligent”, agenția a obținut trofeul Silver Effie la categoria Sustained Success.

Campania „Inteligența financiară” creată de Cohn & Jansen pentru BCR și-a propus să facă educația financiară accesibilă pentru toți românii, în contextul în care țara noastră are unul dintre cele mai slabe scoruri la nivel european în ceea ce privește know-how-ul financiar, conform Asociației Române a Băncilor, dar și în rândul țărilor membre OECD, după cum ne spune un studiu realizat în 2020.

BCR „Inteligența financiară”

Campania democratizează inteligența financiară prin comunicare și se folosește de formate prietenoase, cu mesaje directe, ușor de înțeles de către oricine. Spoturile TV au luat forma unor ”pastile” TV pe modelul anunțurilor guvernamentale, oferindu-le românilor sfaturi practice pentru o viață financiară sănătoasă, iar vizualurile au livrat câte un sfat practic de gestionare a banilor, ușor de pus în aplicare.

Campania a fost susținută printr-o emisiune la Kanal D – ”Deștepți cu banii” și printr-un podcast dedicat – ”La bani mărunți”. A generat și un raport de cercetare la nivel național, dezvoltat împreună cu Unlock Research și a fost susținută în social media de către mai mulți lideri de opinie pe TikTok, YouTube, Instagram și Facebook.

”Când lucrezi pentru o campanie cu impact real în societate, întreaga echipă are o extra-motivație, iar lucrurile se aliniază mai ușor între client, agenție și colaboratori, ideile și inițiativele prind mai ușor viață. Tocmai de-asta avem o campanie bogată în execuții, care a ajuns la foarte mulți români. Suntem mândri că am făcut parte din acest demers!”, a declarat Arina Stoenică, Group Account Director Cohn & Jansen.

„BCR a susținut cauza educației financiare an de an, începând cu programul Școala de Bani și continuând cu ”Inteligența financiară”, eforturi care vor continua și în viitor sub forma unor programe la nivelul întregii bănci menite să consilieze românii pentru a lua decizii financiare mai bune. Ne dorim să continuăm demersurile de educație financiară în România, pentru a avea un public bine informat pe viitor, capabil de a lua cele mai bune decizii financiare.”, a declarat Ionuț Stanimir, Executive Director of Marketing and Communication BCR.

Campania creată de Cohn & Jansen a crescut brandul așa cum și-a propus, poziționând BCR ca brand distinct în domeniul bancar, asociat cu educația financiară la nivelul percepției publice (conform studiului de brand tracking realizat de Kantar în 2021). În același timp, în urma derulării campaniei s-a înregistrat o creștere a produselor de economisire în rândul clienților BCR și, nu în ultimul rând, BCR a fost ca cel mai bine cotat brand de bancă în cadrul Effie Awards 2022.

Platforma de comunicare George – „Primul banking inteligent” a fost premiată cu Silver Effie la categoria Sustained Success, care recompensează ultimii 3 ani de succese repetate.

George este brandul lansat de Cohn & Jansen în România, în urmă cu 3 ani. ”Primul banking inteligent” a fost lansat la final de 2018, ca un disruptor la tot ce se cunoștea până atunci despre BCR, dar și în opoziție cu clișeele pieței bancare. George a fost lansat ca ”banking cu suflet”, care nu se poartă ca o instituție scorțoasă, ci uman.

„Ne-am dorit ca George să devină un brand distinct, pe care să-l recunoști, atât prin felul în care arată, printr-un univers vizual consistent, dar și prin ceea ce spune, ținându-și mereu promisiunea de ”banking inteligent” prin produse 100% digitale, și prin felul în care se manifestă în, în cadrul evenimentelor la care e partener, prin proiectele de content cu artiști locali”, spune Andrei Beșliu, Group Creative Director Cohn & Jansen. ”Pentru noi George este ”copilul nostru” și am avut grijă ca de la lansare și în ultimii ani să-l îmbogățim cu tot felul de noi abordări, însă fără să pierdem consistența.”

”Platforma de comunicare care stă sub sloganul „Primul banking inteligent”, e cu atât mai valoroasă cu cât a servit drept linie directoare pentru următorii ani și în lansarea de produse: George a lansat numeroase produse bancare end-to-end digitale, precum plățile inteligente, creditul inteligent, toate accesibilie 100% online, fără niciun drum la bancă. ”, a declarat Katerina Todorovski – Head of Brand Marketing BCR.

În ochii publicului, George a crescut an de an, devenind lider în awareness în rândul brandurilor de digital banking, cu cel mai bun brand equity index în 3 ani, conform datelor Nielsen între 2018-2021. George a devenit „best in class” brand pe indicatori cheie, scorând ca cel mai de încredere brand de digital banking, după cum ne spune un studiu de brand Kantar din 2021.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.