free download 78 travel guides written by experts

Nora Iuga isi lanseaza romanul „Hai sa furam pepeni” la Carturesti Verona

Editura Polirom vă invită joi, 30 aprilie, ora 18.00, la lansarea celui mai recent roman al Norei Iuga, Hai să furăm pepeni. Evenimentul va avea loc la Librăria Cărtureşti Verona, unde vor prezenta cartea, alături de autoare, Carmen Muşat, Paul Cernat şi Bogdan Ghiu.  

Romanul Norei Iuga este un du-te-vino captivant între dezbaterea din jurul fetiţei de 11 ani, însărcinată în luna a şasea şi întîmplări autobiografice. Sînt astfel narate întîmplări savuroase ori cutremurătoare, pretext al unor reflecţii uneori amare, alteori apologetice, memorialistica întîlnindu-se în mod fericit cu ficţiunea. „Fluxul conştiinţei”, deşi prezent, nu înlocuieşte intriga, romanul nefiind unul „intelectualizant”, ci unul în care filonul de autentic prozator al Norei Iuga transpare fără străduinţă.

„La Nora Iuga totul pare să-şi găsească locul în nelocul lui, fără să ne ducă cu gîndul la o écriture automatique suprarealistă, în sensul clasic al cuvîntului. De aceea, Nora Iuga se prezintă aici, în Germania, ca o mare scriitoare europeană.” (Frankfurter Rundschau)

„Aceste scrieri sînt rezultatul unei voluptăţi insaţiabile a limbajului. Aici nu există teorie, nici ideologie, există doar un limbaj în care se consumă laolaltă înaltul cu adîncul, sacrul cu obscenul… Limbajul şi trupul se denunţă permanent în universul Norei Iuga ca şi cînd ar fi unul şi acelaşi lucru.” (Stuttgarter Zeitung)

Nora Iuga, poetă, prozatoare şi traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România. Autoare a mai multor volume de poezie – Vina nu e a mea (1968), Captivitatea cercului (1970), Scrisori neexpediate (1978), Opinii despre durere (1980; Premiul Uniunii Scriitorilor din România), Inima ca un pumn de boxeur (ediţia I, 1982; ediţia a II-a, 2000), Piaţa cerului (1986), Cîntece (1989) – şi de proză – Săpunul lui Leopold Bloom (ediţia I, 1993; ediţia a II-a, Polirom, 2007; Premiul Uniunii Scriitorilor din România), Sexagenara şi tînărul (ediţia I, 2000; ediţia a II-a, Polirom, 2004; Premiul Uniunii Scriitorilor din România), Fasanenstraße 23 – O vară la Berlin (2001), Lebăda cu două intrări (2004) –, precum şi a poemului-roman Fetiţa cu o mie de riduri (2005; Premiul revistei Cuvîntul). În 2007, a primit Premiul Friedrich-Gundolf, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, o recompensă care se acordă tuturor celor care contribuie la răspîndirea culturii germane în lume. A tradus din August Strindberg, E.T.A. Hoffman, Nietzsche, Knut Hamsun, Barbara Bronnen, Elfriede Jelinek, Herta Müller, Ernst Jünger, Oskar Pastior, Günter Grass, Aglaja Veteranyi.

Bucuresti, 29.04.2009

{mosloadposition user10}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *