• MOL România a inaugurat cea de-a şaptea benzinărie din judeţul Dolj, în urma unei investiţii de aproximativ 1 milion de Euro
• Noua benzinărie este localizată la ieşirea din municipiul Craiova, pe drumul care face legătura între Craiova şi autostrada A1 (Bucureşti-Pitesti)
• În noua stație este implementat conceptul Fresh Corner care pune la dispoziţia clienţilor o ofertă variată de cafea, produse proaspete de panificație și bunuri de larg consum
MOL România a inaugurat cea de-a şaptea benzinărie din judeţul Dolj, în urma unei investiţii de aproximativ 1 milion de Euro. Noua staţie se află în comuna Cârcea, pe Calea Bucureşti nr. 10 A, fiind amplasată pe drumul principal care face legătura între Craiova şi autostrada A1 (Bucureşti-Piteşti), într-o zonă intens tranzitată.
“Prin deschiderea acestei noi staţii, MOL România vine în sprijinul celor care pleacă la drum dar mai ales în sprijinul clienţilor care se află în tranzit şi care de acum înainte vor putea alimenta mai uşor, fără a se abate de la drumul lor. Pe de altă parte, ne bucurăm că ne consolidăm prezenţa în zona Doljului, o regiune în care activitatea MOL România a depăşit sfera business-ului, prin programe desfăşurate în sprijinul comunităţii locale. Astfel, prin intermediul Programului de sprijinire a talentelor am sponsorizat de-a lungul anilor peste treizeci de copii talentaţi din această zonă, iar prin Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor am alocat fonduri pentru ONG-uri locale. Nu în ultimul rând, două distincţii acordate în cadrul Premiilor Mentor sunt din Craiova” a declarat Camelia Ene, Country Chairman&CEO MOL România.
Noua benzinărie dispune de 3 insule de alimentare multiprodus, una dintre ele fiind dotată cu pistoale de alimentare rapidă cu debit mărit, care permit alimentarea maşinilor de mare tonaj. Produsele disponibile la pompe sunt: benzină – Tempo Plus 95 şi EVO Benzină, motorină – Tempo Diesel și EVO Diesel. De asemenea, noua benzinărie dispune de o stație de alimentare cu GPL. Totodată, clienţii pot achiziţiona din magazinul benzinăriei o gamă largă de produse dintre cele mai variate, inclusiv produse de îngrijire EVOX (lichide de frână, antigeluri, lichide de spălat parbrizul), lubrifianții premium MOL Dynamic şi pot plăti rovinieta, respectiv taxa de pod Feteşti.
În staţia nou-inaugurată a fost implementat conceptul Fresh Corner. Cu o atenție specială pentru cafea, produse proaspete de panificație și bunuri de larg consum, noul concept pune la dispoziţia clienţilor o ofertă complexă, într-un spațiu complet reamenajat. Astfel, pe lângă cele 26 de sortimente de cafea disponibile, clienţii se mai pot delecta cu o selecţie de produse proaspete de patiserie si sandviciuri delicioase pregătite pe loc.
Clienţii MOL România pot acumula puncte pe cardul de loialitate Multibonus și pot accesa toate beneficiile programului. În noua locație pot fi utilizate toate cardurile de carburant ale companiei: MOL Gold, MOL Silver, MOL Green, MOL Blue și MOL Red.
Benzinăria este inclusă în programul Every Can Counts, care are ca scop colectarea selectivă a dozelor de aluminiu și, în colaborare cu ROREC, colectează deșeuri de baterii, becuri economice și produse electronice de mici dimensiuni. MOL România asigură aceste puncte logistice de colectare selectivă în beneficiul comunității, fără beneficii financiare pentru companie.
Până la data de 28 februarie 2017, se desfăşoară o campanie de promovare pentru lansarea noii stații. Astfel, toţi cei care alimentează cu minim 20 de litri de carburant de la această benzinărie primesc gratuit un odorizant auto şi sunt înscrişi automat în tragerea la sorţi zilnică pentru un card de carburant în valoare de 100 de lei.