Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Lucrarea Lunii Iulie revine campaniei Legende Urbane – episodul Ultima Filă

Legende Urbane - Ultima Fila

ADC România prezintă cele mai bune execuții de Digital, Outdoor, Radio, Print și Experiential/BTL ale lunii iulie în Top 3 ADC.

Printre proiectele prezente în top întâlnim debutul unor activări speciale în cadrul festivalurilor, noi vești despre serialele Netflix, inovații în categoria produselor sau manifestări #trăiascăcapravecinului. Lucrarea Lunii Iulie este Legende Urbane – Ultima filă, campanie marca MullenLowe și Lidl.

LUCRAREA LUNII

Ultima filă este cel de-al doilea episod al seriei Legende Urbane, realizată de MullenLowe și Lidl. Proiectul prezintă 4 povești interactive care vor apărea de-a lungul anului pe site-ul companiei.

Serialul online prezintă povestea lui Robert Bodescu, un scriitor narcoleptic, care nu reușea să își amintească poveștile din vis pentru a le așterne pe hârtie. Ultima filă oferă posibilitatea de a alege continuarea poveștii autorului – care își scrie finalul romanului pe o foaie de plăcintă.

Echipa creativă este formată din Group Creative Directors: Silviu Antohe | Art Director & Mihai Costache | Copywriter.

Legende Urbane - Ultima Fila

Claudiu Dobriță, Creative Director | McCann PR & membru ADC*RO, declară:
„Craft. Se pare că lumea își dă seama din ce în ce mai tare ce înseamnă și cât de important e. Și prin lumea asta mă refer atât la agenție, cât și la client. Pentru că degeaba are agenția mesteșugari vizuali sau artizani scriitori dacă nu înțelege clientul că el e Mecena care tre’ să scoată banu’ dacă vrea frumos. De data asta a ieșit. Sub craft mai stă și niște storytelling bun și o strategie mișto pentru toată platforma, într-o categorie în care toată lumea se bate cam cu aceleași arme”.

DIGITAL

Legende Urbane – Ultima filă câștigă și Locul 1 în categoria Digital.

Locul 2 revine campaniei Nu lăsa vacanța altora să îți taie pofta de KFC!, semnată de McCann Worldgroup România și KFC. Spotul aduce invidia de vacanță din online față în față cu noul meniu de vară de la KFC, pentru că indiferent de cât de tentante sunt plecările celorlalți în Alpi, Savana Africană sau mijlocul tradițiilor, pofta de KFC câștigă întotdeauna.

Echipa: Raluca Circo | Art Director & Alexandru Bădărău | Copywriter.

Pe Locul 3 întâlnim postarea celor de la Next Advertising România care anunță faptul că sunt în căutarea unui Account Manager într-un mod specific #trăiascăcapravecinului. Textul „Publicis, Frank, Marks și McCann PR caută Account Manager.”, alături de descrierea „La fel și Next. Unde aplici?” au fost baza unui șir de comentarii fair play în care agenții în proces de recrutare de Account Manageri au îndemnat doritorii să aplice la toate agențiile. Echipa creativă: Petra Martin | Art Director & Oana Banică | Copywriter; Alexandru Tunaru | Head of Digital.

Tot pe Locul 3 se află și activarea pentru serialul Netflix – La Casa de Papel, unde Delia a cântat live în Centrul Vechi cunoscuta melodie Bella Ciao, urmată de alte melodii din repetoriul propriu.

Delia și membrii trupei au fost costumați în ținutele specifice serialului, purtând măști. Execuția a fost realizată în contextul lansării celui de-al treilea sezon La Casa de Papel, iar cei care nu s-au aflat atunci în Centrul Vechi, au putut urmări momentul live în online.

Mențiunile categoriei Digital sunt:

Jerry’s Pizza – Sos pentru ultima felie – lansarea unui produs real, în ediție limitată, creat special pentru ultima felie de pizza.

Pentru că la final ajungi să nu mai ai sos, Jerry’s Pizza aduce soluția pentru acest caz extrem: sosul pentru ultima felie. Produsul a fost lansat chiar de Jerry Dauteuil, General Managerul Jerry’s Pizza și e livrat în mod gratuit la fiecare comandă de pizza.
Echipa este formată din: Paul Tănase | Art Director & Vlad Tănase | Copywriter.

Netflix – Shurubel Things – campanie creată odată cu lansarea noului sezon Stranger Things.

Întâmplările ciudate nu au loc doar în povestea serialului, ci și în activitatea lui Shurubel, care lipsește într-o zi de la Morning Show. Lucruri stranii încep să se întâmple în timpul emisiunii, iar colegii puși pe gânduri se hotărăsc să plece în căutarea lui. Toată povestea este apoi expusă fanilor printr-o postare pe canalele sociale Virgin Radio, semnat ca un episod din Shurubel Things.

OUTDOOR

Sezonul 3 din serialul La Casa de Papel are parte de o execuție spectaculoasă și în Outdoor, unde ilustrația Ralucăi Băraru câștigă Locul 1 în categorie. Outdoorurile care anunțau lansarea sezonului au fost expuse pe clădirea Casa Radio, iar muralul realizat de Raluca Băraru poate fi observat încă în zona Buzești, pe clădirea Casa Radio și în grădina J’ai Bistrot.

Mențiune în categorie are posterul pentru Festivalul de Film și Istorii Râșnov realizat de Group Creative Directors: Silviu Antohe | Art Director & Mihai Costache | Copywriter, din partea MullenLowe. Evenimentul ajuns la cea de-a XI-a ediție s-a desfășurat între 19 și 28 iulie 2019 și a adunat: Filme, Concerte, Prelegeri, Școli de Vară, Competiție de Film Documentar, Dezbateri, Expoziţii importante pentru piața culturală românească.

RADIO

Locul 1 în categoria Radio revine proiectului Netflix – Stranger Things. În contextul lansării noului sezon, execuțiile au adus lucrurile stranii în real și astfel spoturile radio ale campaniei – ce cuprindeau anunțuri la diferite produse precum medicamente, alimente sau produse de îngrijire personală – erau întrerupte de secvențe pline de suspans din serial.

Tot parte din campania dedicată lansării serialului Netflix: Stranger Things este și activarea alături de Virgin Radio, care are Mențiune și în categoria Radio – prin care Shurubel nu ajunge dimineața la emisiune.

EXPERIENTIAL / BTL

Locul 1 în categoria Experiential/BTL câștigă activarea realizată de Mastercard pentru festivalul Electric Castle care reprezintă o noutate în cadrul festivalurilor de muzică din România prin faptul că pentru prima dată persoanele cu deficiență de auz și vorbire au putut înțelege atmosfera festivalului senzorial.

Amber Galloway Gallego, cea mai cunoscută interpretă de limbaj mimico-gestual din lume, specializată în interpretarea festivalurilor și concertelor, a urcat pe scenă alături de echipa sa pentru a traduce în limbajul semnelor muzica artiștilor prezenți la festival.
Echipa: Șerban Mocanu – Senior Art Director & Andrei Ruxanda – Senior Copywriter, din partea McCann Worldgroup Romania.

PRINT

Posterul pentru Festivalul de Film și Istorii Râșnov realizat de Group Creative Directors: Silviu Antohe | Art Director & Mihai Costache | Copywriter, din partea MullenLowe are Mențiune și în categoria Print.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.