Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Lansarea romanului Regina Nebunilor de Camelia Popa

lansare Regina nebunilor

Editura Trei vă invită la lansarea romanului Regina nebunilor de Camelia Popa joi, 27 iunie 2019, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Alături de autoare se vor afla: Conf. Dr. Adela Ciobanu, scriitorul Michael Haulică și Virginia Costeschi, coordonator editorial TREI.

Regina nebunilor este un roman despre lumea misterelor psihologice, surprinse în cabinetul medicului psihiatru Carla Samson, este povestea practicilor non-etice dintr-un sistem medical corupt, care provoacă un rău de neimaginat pacienţilor şi familiilor acestora.

Dr. Samson, o psihiatră nimfomană şi profund imorală, acţionează ca un Pygmalion al psihiatriei negre, modelând destine şi schimbând, prin hipnoză, traiectorii de viaţă.

Romanul este oglinda perioadei agitate pe care o parcurgem cu toţii, care îşi pune amprenta asupra vieţilor noastre şi ale oamenilor cu care ne intersectăm şi care au tot mai multe probleme psihologice.

lansare Regina nebunilor

Ce se poate întâmpla însă atunci când unii dintre aceşti oameni sunt trataţi de dr. Carla Samson sau de partenerul de afaceri al acesteia, gigolo-psihologul Giorgio Carrara, este însă aproape de neimaginat. De la probleme psihice minore, pacienții ei ajung la probleme psihice majore pentru ca, în final, vârtejul nebuniei să devină de neoprit pentru toţi cei aflaţi în terapie.

„Ideea scrierii acestei ficţiuni a apărut atunci când soţul meu, Daniel Popa, aflat pe ultimii metri ai vieţii lui, a căzut în mâinile unor lucrători dezumanizaţi ai sistemului medical. Sinistra lui experienţă a fost declanşatorul unor trăiri pe le-am transpus, împreună, în planul cărţii pe care el, din păcate, n-a mai apucat s-o vadă. Însă mi-a lăsat, prin testament nescris, misiunea finalizării ei. O vei scrie, da?!. O voi scrie, Dănuţe!. Şi am scris-o, în scop psihoterapeutic personal şi profilactic social, în momentul crunt al despărţirii de el. În locul Spitalului de Psihiatrie nr. 14, unde se manifestă Regina nebunilor, ar putea fi orice spital corupt, în care etica e aleatorie. Am ales unul de boli mintale pentru că problemele lui îmi sunt familiare. A rezultat o carte vie şi fâşneaţă, pe care i-am dedicat-o: Să plângi şi să râzi printre îngeri!” – Camelia Popa

Camelia Popa este profesor universitar de psihologie, psiholog clinician şi coordonatoare a unui laborator de psihologie a personalităţii şi psihopatologie socială. A semnat mai multe volume de psihologie şi psihiatrie. Timp de 16 ani a fost jurnalist în presa centrală. În literatură a debutat cu volumul Sălbaticul din Balcani, Editura Trei, 2016.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.