Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

La margine de Bucuresti la Stagiunea de Jazz

o coproducţie Radio România Cultural – Teatrul ACT cu sprijinul Direcţiei Formaţii Muzicale

Dacă jazzul autohton s-ar fi inventat undeva „La margine de Bucureşti”, într-o perioadă anume interbelică, atunci, fără prea mari eforturi şi căutări, ancestralul timpului ar domina în totalitate inspiraţiile creatoare contemporane. Nu de altceva, dar trimiterile către subsidiarele istorice ale muzicii pop româneşti de altădată ar fi căpătat astăzi note obişnuite, fireşti chiar şi pentru gândirile avangardiste.

În realitate, lucrurile stau cu totul altfel, pentru că dincolo de autenticitatea proiectului semnat Mircea Tiberian, speţa tematică-sonoră a suburbiilor culturale bucureştene – contorsionată oarecum generos în timpul spumoasei odisee a Zarazei interbelice – impune astăzi, în lumea postmodernismului accentuat, o articulare specială, filtrată de timp şi de memoria afectivă umană. Pentru mereu surprinzătorul Mircea Tiberian însă, evindenţa normalului, obişnuitului are cu totul alte conotaţii. În seara specială „La margine de Bucureşti” inclusă, evident, în Stagiunea de jazz organizată de Radio România Cultural şi Direcţia Formaţii Muzicale, aceste sensuri suplimentare ale muzicii au să se motiveze solid prin focalizarea azimutului stilistic pe concepţii evidente, bine documentate. În fapt, în propriul laborator jazzy, Mircea Tiberian şi colaboratorii lui vor introduce teme din muzica pop românească de acum mai bine de 65 de ani. Totul se produce elegant, rafinat cu induceri sonor-descriptive către o lume aproape uitată astăzi, în care salutul cu joben şi reverenţa largă completau mondenitatea cotidianului bucureştean.

Este un concert de tip „come back” în care fotografiile sonore, fie ele de detaliu sau de panoramare, sunt menite să asambleze în imaginaţia publicului viaţa Bucureştiului „mon amour”.

Aşadar, aici, la Teatrul Act, de pe Calea Victoriei 126, pe 14 decembrie în tonurile jazzului se vor reinventa sau reînprospăta manierele melodice cu patinele timpului ale unor teme exponenţiale pentru muzica pop românească. Nu pierdeţi o asemenea seară “de păstrat în memorie”!

Bucuresti, 12.12.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.