Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

La initiativa OMV Petrom – autoritati, companii si societatea civila

impreuna la aceeasi masa pentru invatamantul profesional

• În cadrul campaniei “România Meseriașă“ – o campanie de susținere a învățământului profesional – OMV Petrom a organizat o masă rotundă la care au participat toți actorii interesați de îmbunătățirea sistemului de învățământ profesional și tehnic din România
• Printre participanți s-au numărat reprezentanți ai Departamentului Educaţie şi Cercetare din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Ministerului Educației și Cercetării Științifice, Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, ONG-uri naționale, companii care susțin învățământul profesional, dar și profesori, traineri specializați și lideri de opinie

• Inițiativa OMV Petrom își propune formarea unui grup de lucru care să genereze soluții pentru eficientizarea sistemului de învățământ profesional pe termen mediu și lung

Autorități, angajatori, profesori, traineri, ONG-uri și lideri de opinie au dezbătut, la inițiativa OMV Petrom, problematica educației profesionale și tehnologice din România. În cadrul unei mese rotunde organizate sub forma unui workshop, participanții au identificat nevoile sistemului de învățământ profesional din România și, mai mult decât atât, soluții care ar putea veni în întâmpinarea acestora.

Inițiativa face parte din campania ”România Meseriașă”, care îşi propune să aducă în atenția românilor importanta educației profesionale, potențialul pe care îl are țara noastră in aceasta direcție şi găsirea unor soluții pentru susținerea sistemului de învățământ profesional. Printre acțiunile demarate de OMV Petrom anul acesta, se numără și proiectele Școala Petroliștilor, Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei, cât și o campanie de comunicare online în care lideri de opinie și-au exprimat susținerea pentru dezvoltarea pieței meseriașilor din România.

Dezbaterea a pornit de la un amplu studiu realizat de OMV Petrom la nivel național. Românii sunt de părere că pentru a îmbunătăți calitatea învățământului profesional trebuie să se pună accent pe practica și instruirea cadrelor didactice. În același timp, 77% dintre ei cred că munca meseriașilor nu este respectată. 85% dintre angajatori consideră că numărul de absolvenți de școli profesionale este insuficient pentru a acoperi nevoile actuale ale pieței și elevii care ies de pe băncile școlilor profesionale nu sunt pregătiți pentru piața muncii (Exact Cercetare & Consultanță, 2015).

Interesul pentru dezvoltarea sistemului de învățământ profesional este împărtășit și de Administrația Prezidențială, după cum a afirmat doamna Ligia Deca, Consilier de stat la Departamentul Educație și Cercetare:

”Unul dintre mesajele la care eu țin foarte mult este acela că societatea românească este ca o echipă. Nu există membri ai echipei privilegiați, sau nu ar trebui să existe, ci o echipă funcționează atunci când toți membri reușesc să își atingă potențialul și atunci când știu să lucreze foarte bine unii cu ceilalți. De aceea, cred că întregul concept de educație profesională în România trebuie gândit în paradigma învățare pe tot parcursul vieții. Nu vorbim despre a bloca oameni într-o zonă exclusiv profesională, ci vorbim despre a le dezvolta potențialul practic și de a le lăsa ușa deschisă să urmeze diferite parcursuri de carieră.”

Dana Stroie, reprezentant al Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (organizație aflată în subordinea Ministerului Educației și Cercetării), a prezentat cele 4 obiective strategice și direcții de acțiune la nivel național pentru educația și formarea profesională (2015 – 2020). Acestea cuprind îmbunătăţirea relevanţei sistemelor de formare profesională pentru piaţa muncii, creşterea participării şi facilitarea accesului la programele de formare profesională, îmbunătăţirea calităţii formării profesionale, dezvoltarea inovării şi cooperării naţionale şi internaţionale în domeniul formării profesionale.

De asemenea, Violeta Cozianu, Senior Policy Advisor Departamentul Economic al Ambasadei Regatului Olandei la București a prezentat situația sistemului de învățământ profesional din Olanda, un exemplu de succes în care educația profesională se bucură de largă susținere, atât din partea statului, cât și a agenților economici.

În această primă întâlnire, participanții au identificat și prioritizat nevoi ale sistemului educațional profesional și au căutat soluții care să contribuie la pregătirea unor meseriași valoroși și performanți pe piața muncii. Direcțiile de acțiune propuse pleacă de la modificarea și actualizarea legislației, până la crearea de centre special dedicate pregătirii practice suplimentare a elevilor din școli, cu sprijinul agenților economici.

”Am înțeles astăzi că indiferent de câte nevoi are sistemul educațional profesional actual, soluțiile sunt și mai multe, iar atunci când există un dialog sincer, putem lucra în echipă – autorități, angajatori, profesori, traineri, ONG-uri. Mi-ar plăcea ca fiecare dintre cei prezenți astăzi la masa rotundă să considere această inițiativă un proiect personal pe care să îl ducem împreună mai departe, pentru a găsi răspunsul potrivit la întrebarea: cum putem ajuta învățământul profesional actual să formeze meseriași valoroși și profesioniști pentru România?”, a declarat Mona Nicolici, Manager Sustenabilitate OMV Petrom.

Dialogul pe tema educației profesionale va continua și în 2016, cu intenția de a sprijini construirea unei strategii pentru învățământul profesional și tehnic din România, în cadrul unui grup de lucru în care vor fi implicate toate părțile interesate.

OMV Petrom – Resourcefulness

Din 2012, OMV Petrom a adoptat conceptul grupului OMV pentru un business responsabil – Resourcefulness. Ne propunem să dezvoltăm relaţii bazate pe câştig reciproc între societate, mediu şi companie prin soluţii inovative. Ne concentrăm pe managementul apei şi al CO2, inovație si energii noi și educaţie pentru dezvoltarea oamenilor.

OMV Petrom este semnatar al UN Global Compact. Standardele de etică şi codul de conduită reglementează toate relaţiile de afaceri, iar dialogul şi implicarea părţilor interesate sunt parte integrantă a practicii comune de business.

"Ţara lui Andrei" este principala platformă de implicare în comunitate. Din 2007 până în prezent am alocat peste 40 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România.

Bucuresti, 27.11.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.