Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Jurnalul Cultural implineste 10 ANI de existenta

Ediţie specială, joi, 26 aprilie, ora 21.00

Echipa TVR Cultural va dedica ediţia de joi, 26 aprilie, celebrării a 10 ani de la prima emisie a Jurnalului Cultural, singurul program de actualitate culturală, în format de ştiri, din audiovizualul românesc. Anul 2012 este şi anul în care TVR Cultural marchează un deceniu de activitate.

Camelia Văcaru şi Marius Constantinescu îi vor avea în platou joi, de la ora 21.00, pe Andra Gavril, cea care îi ţine la curent pe telespectatori, în fiecare weekend, cu noutăţile culturale, şi pe Cătălin Sava, unul dintre cei care şi-au pus amprenta asupra Jurnalului Cultural.

Unul dintre momentele speciale ale Jurnalului Cultural de joi va fi intervenţia prin telefon, în direct de la Londra, a lui Felix Totolici, primul prezentator al Jurnalului Cultural.

„E un adevăr simplu, ştiut de toţi jurnaliştii, că nu există jurnal de televiziune perfect, după cum, în literatura de gen, nu există crimă perfectă. Aşa că şi Jurnalul Cultural, ca să rămână credibil şi să-şi păstreze rolul de busolă pentru publicul său, va fi întotdeauna controversat, disputat, subiect de discuţie. Însă de îndată ce vă veţi gândi cu luciditate şi fără părtinire la această emisiune informativă zilnică, cu totul altfel decât formatele care vă promit, seară de seară, o funcţie de agendă – veţi recunoaşte câte emoţii, câte cărţi, câtă muzică, dans şi spectacol, biografii şi bibliografii am parcurs împreună, rămânând fideli aceleiaşi promisiuni: că prin artă vom fi mai buni!”, mărturiseşte Daniela Zeca Buzura, directorul postului TVR Cultural.

Emisiunea va aduce joi în prim-plan opiniile unor personalităţi marcante, interviuri cu directorii şi cu producătorii Jurnalului Cultural, dar şi imagini de arhivă cu echipa jurnalului.

(Foto: Laurenţiu Gâlmeanu)

Despre Jurnalul Cultural

Prima emisie a Jurnalului Cultural a avut loc pe 26 aprilie 2002. Jurnalul avea atunci 2 ediţii, de la ora 18.00 şi de la ora 22.00 şi se transmitea cu carul 5 din studioul amenajat în Moliere. Formatul jurnalului include cele mai recente ştiri culturale şi discuţii cu invitaţi în platou. În cei 10 ani, peste 4000 de invitaţi au acceptat să participe la dialogurile pe teme culturale din studioul jurnalului.

Jurnalul Cultural a fost prezent pentru prima dată cu studio propriu şi transmisii în direct de la Târgul de carte Gaudeamus în anul 2006. Prezenţa jurnalului la această manifestare şi activitatea echipei jurnalului au fost apreciate, TVR Cultural primind Trofeul Presei la secţiunea Televiziune, prin votul publicului, şase ani consecutiv (2006-2011), în cadrul Târgului Gaudeamus.

Au urmat Bookfest, Festivalul Artelor şi Festivalul Internaţional „George Enescu”. Echipa Jurnalului a realizat agendele celor mai importante festivaluri din ţară. Jurnalul a avut o participare constantă cu echipe de corespondenţi la Sibiu-capitala culturală europeană în 2007. Emisiunea s-a alăturat, în anul 2011, şi Campaniei Oamenii Deltei. Prezentatorii au fost prezenţi la Campaniile UNICEF şi Crucea Roşie.

În prezent, Jurnalul Cultural se difuzează zilnic pe TVR Cultural, de la ora 21.00 şi are trei prezentatori – Camelia Văcaru, Marius Constantinescu (aflaţi la pupitrul ştirilor culturale de luni până vineri) şi Andra Gavril (gazda ediţiilor din weekend ale Jurnalului Cultural).

Pagina de Facebook a Jurnalului Cultural este: www.facebook.com/jurnalcultural.

Bucuresti, 25.04.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.