Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Diageo lansează în România gama experimentală de whisky Johnnie Walker® Blenders’ Batch

Johnnie Walker®, cel mai bine vândut Scotch whisky la nivel mondial, este un brand recunoscut pentru calitatea şi consecvenţa în crearea acelor amestecuri unice şi familiare, recunoscute cu uşurinţă de pasionaţii de whiskey din lumea întreagă.

În acelaşi timp, în Scoţia, tărâmul de unde a pornit istoria acestui blended whiskey, echipele de specialişti desfăşoară nenumărate experimente pentru a surprinde gusturile consumatorului modern. Aceste eforturi creative s-au concretizat în crearea unei noi game de blended whiskey lansată în 2016 la nivel international.

Diageo, liderul mondial al producătorilor de băuturi premium, aduce la finalul acestui an în România platforma Johnnie Walker® Blenders’ Batch – care reprezintă o ediție nouă, în serie limitată, de whisky-uri experimentale. Această nouă selecţie de scotch whisky s-a născut din ambiţia de a descoperi noi arome şi din talentul deosebit al echipei de expert blenders condusă de master blender-ul Dr. Jim Beveridge, un om a cărui călătorie personală în a face whisky a început în urmă cu peste 40 de ani.

“Este o provocare a simţurilor, un experiment care nu poate fi decât reuşit, aşa cum ne arată experienţa a două secole. Consumatorul român e curios şi sofisticat deopotrivă, de aceea ne dorim să-l provocăm de fiecare dată cu şocul inovaţiei,” a declarat Gheorghe Sever Andresz, Director General pe România şi Cipru al Diageo.

Primele amestecuri din seria Johnnie Walker Blenders’ Batch sunt rezultatul experimentelor făcute  asupra influenței aromelor de bourbon și rye whisky asupra scotch-ului, inspirate de perioada în care Beveridge a combinat bourboun cu rye în Kentucky, în anii 1990.

“Ceea ce facem astăzi este ceea ce am făcut timp de aproape 200 de ani, experimentăm cu arome şi influenţe de arome pentru a ne asigura că whisky-ul pe  care-l facem în fiecare zi este cel mai bun posibil. Desigur, felul în care-l facem s-a schimbat de-a lungul anilor, iar progresele științifice ne-au oferit perspective noi asupra efectelor lemnului, finisajelor butoaielor, atmosferei, ori timpilor de maturare. Prin lansarea selecţiei Blenders’ Batch deschidem o ușă și le permitem oamenilor să descopere tipurile de experimente pe care le încercăm de ani de zile. Interesul pentru whisky este mai mare decât a fost vreodată şi credem că este momentul potrivit să lăsam oamenii să încerce unele dintre cele mai inovatoare – uneori chiar ciudate – lucruri pe care le experimentăm. Sunt sigur că pasionaţii de whiskeyi vor iubi aceste blenduri și mai mult decât atât, vor iubi povestea din spatele lor,” a menţionat Dr. Beveridge.

Disponibile în cantități limitate, încă din această toamnă, primele trei whisky-uri Johnnie Walker® Blenders’ Batch lansate sunt în cadrul gamei sunt: Johnnie Walker® Blenders’ Batch Red Rye Finish, Johnnie Walker® Blenders’ Batch Bourbon Cask & Rye Finish şi Johnnie Walker® Blenders’ Batch Triple Grain American Oak.

Aceste whisky-uri sunt rezultatele experimentelor care s-au concentrat pe alăturarea aromelor dulci şi intense de bourbon și rye whisky la adâncimea și subtilitatea Scotch whisky-ului.

Emma Walker, Blender Johnnie Walker, a adăugat: “Îmi place să experimentez şi să mă joc cu aromele atunci când fac whisky și, având de ales din cele peste 8 milioane de butoaie de whisky, singura limită pusă experimentelor este cea a propriei imaginații. Ca blenderi, avem tendința să avem o gândire ‘din spatele barului’ când facem whisky-ul, astfel încât fanii whisky-ului și barmanii să aibă la îndemână amestecurile ideale pentru a servi whiskey ‘on the rocks’ sau pentru un cocktail pe bază de scotch, cum ar fi Manhattan.”

Inspirat de aromele îndrăzneţe ale whisky-urilor americane, Johnnie Walker® Blenders’ Batch Red Rye Finish este un experiment atent gândit al aromei. Incluzând whisky de la Port Dundas, acum închis, acest amestec a fost creat folosind un număr incredibil de mic de whisky-uri de malț și cereale, trase exclusiv din prima umplere a butoaielor de bourbon. Dupa aceasta, whisky-ul este finalizat prin punerea sa în butoaie de rye, timp de șase luni, pentru un echilibru perfect de dulceață, fructe proaspat stratificate și condimente.

Un experiment îndrăzneț al aromei, Johnnie Walker® Blenders’ Batch Bourbon Cask & Rye Finish a fost extras din peste 200 de eşantioane de whisky, maturat în butoaie de bourbon la prima umplere și a fost finalizat timp de șase luni în butoaie anterior umplute cu rye. Dispunând de whisky-uri luate de la doar cinci distilerii, inclusiv Dufftown și Port Dundas, acum închis, acest nou amestec este bogat și încălzeşte printr-o dulceață intensă de miere.

Johnnie Walker® Blenders’ Batch Triple Grain American Oak este un experiment echilibrat al aromelor whisky-urilor de cereale amestecate cu malţ. Maturat cel puțin 10 ani în stejar american, inclusiv în butoaie de bourbon, este realizat folosind cinci whisky-uri, inclusiv cereale de la distileria Port Dundas, acum închisă, şi malț de la Mortlach on Speyside. O combinație care creează un whiskey unic, cu un gust dulce, de miere, cu note de fructe proaspete şi vanilie picantă.

O parte din produsele gamei Johnnie Walker® Blenders’ Batch sunt deja disponibile în România, în lanţul horeca şi în magazinele specializate, noi lansări de produse urmând să aibă loc în anii următori.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.