Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„iUmor!, lider de audiență pe comercial și urban

iumor8139

Cea de-a cincea ediție a emisiunii „iUmor” a fost lider de audiență atât pe publicul comercial din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, cât și pe întregul public din mediul urban

Astfel, cea de-a cincea ediție a emisiunii iUmor difuzată duminică seara, între orele 20.29-23.07 a fost preferata publicului comercial din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, înregistrând o audiență medie de 9,7 puncte de rating și 23,4% cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat ProTv cu o medie de 6.4 puncte de rating și 15,4% cotă de piață.

iUmor a fost lider  de audiență și la nivelul întregului public din mediul urban cu o medie de 7 puncte de rating și 14,7% cotă de piață, în timp ce ProTv s-a situat pe poziția secundă cu 6,6 puncte de rating și 13,8% cotă de piață.


Cea de a cincea ediție „iUmor”, difuzată duminică, 02 aprilie, de la ora 20:30, le-a adus juraților multe surprize. Prima dintre ele a fost Dima Cubreacov, tânărul care a urcat pe scenă desculț și și-a început numărul spunând ”sunt din Republica Moldova și o să citesc reprize de umor”. În ciuda aceste introduceri, studentul la Facultatea de Marketing și Management în Danemarca i-a cucerit pe membrii juriului atât prin glume absurde și umor negru, dar și prin atitudinea complet impasibilă, netulburat de nicio reacție sau hohot de râs al juraților.

Mulți dintre concurenții care au urcat pe scenă au ales să întruchipeze personaje și momente cu tematică preponderent religioasă. Moartea, Dumnezeu și Diavolul, Îngerul lui Mihai Bendeac, preoți, sau reprezentați ai unei firme de pompe funebre i-au făcut pe jurați să se întrebe dacă să râdă sau să plângă.

Rap battle-ul între Dumnezeu și Diavol, însoțiți de două apariții feminine deghizate în înger și demon nu a ieșit așa cum se așteptau concurenții care s-au și certat între ei și au reușit să îl și enerveze pe Mihai Bendeac. Moartea, un personaj de altfel foarte ofertant pentru un număr de stand up, după cum a apreciat Cheloo, a reușit să-i dezamăgească pe toți cei trei jurați cu prestația sa… dezorganizată. Însă, au existat și surprize pozitive, astfel că întâlnirea lui Mihai cu Îngerul său a devenit o sursă de amuzament și pentru Delia, dar și pentru Cheloo. Numărul său a fost catalogat de Mihai ca fiind un  „un roast…divin”, iar jurata „iUmor” a aflat cu această ocazie că ea a primit însărcinarea de a avea grijă de Bendeac.

Cei trei „preoți” din trupa Biss care au vorbit despre „Catedrala jefuirii, pardon mântuirii neamului”, „cutia milei transformată în biserici în urnă 6 din 49”, precizând și că „la noi nu mai există jocul popa prostul, pentru că toți popii sunt deștepți” i-au amuzat pe jurați, cărora le-au povestit și faptul că ei se cunosc de la grădiniță și doar în armată nu au fost împreună.

Însă nu au lipsit nici momentele emoționante pe scena „iUmor”. Astfel, după ce au urmărit sceneta interpretată de actorii Nae Alexandru și Cristi Simion bazată pe confuzia de schimbare de adresă dintre o firmă de croitorie și una de pompe funebre, telespectatorii au aflat și povestea incredibilă de viață a unuia dintre protagoniști, spusă de Mihai Bendeac. Juratul l-a recunoscut pe colegul său de breaslă și a împărtășit cu cei prezenți faptul că Nae Alexandru a supraviețuit cutremurului din 1977 deși pe vremea aceea era doar un bebeluș. El a fost găsit în viață, sub dărămături, protejat de corpul mamei lui. ”Faptul că ești în fața noastră este împotriva tuturor șanselor cu putință și destinul nu te-a ținut degeaba aici”, a spus Mihai. Emoționat, actorul le-a împărtășit telespectatorilor Antena 1 faptul că „de fiecare dată când sunt în fața spectatorilor și la teatru și la televiziune și oriunde mă duc, spun mereu: <e pentru tine, mamă”, a încheiat el.

Sursa:Kantar Media        
Copyright:ARMADATA S.R.L.         
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban
Perioada 2 aprilie 2017

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.