Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Istoria lumii cu Andrew Marr

BBC Knowledge va difuza, începând de miercuri, 15 octombrie, de la ora 23:00, seria documentară Istoria Lumii cu Andrew Marr, prezentând schimbările, conflictele și realizările care au conturat istoria umanității timp de 70 000 de ani.

Primul episod din cele opt ale seriei documentare începe printr-o călătorie în timp, pe întreg globul, Andrew Marr prezentând modul în care forțele naturii și ingeniozitatea minții umane au transformat și au definit omenirea, așa cum o știm în prezent. De la începutul civilizației în Africa, Marr urmărește povestea strămoșilor nomazi și ocuparea de către aceștia a teritoriilor din întreaga lume, dezvăluind primele semne ale civilizației de pe teritoriul european – amprentele de pe pereții peșterilor ce datează de mai bine de 30 000 de ani.

Seria documentară Istoria Lumii cu Andrew Marr prezintă lupta primelor civilizații cu forțele naturii, precum și similitudinile care există între viața cotidiană din Egiptul antic și poveștile dramatice din prezent, de pe micile ecrane. Toate acestea conturează o poveste despre oameni, despre adarptare si despre eforturile lor neîncetate pentru supraviețuire.

Cu ajutorul imaginilor spectaculoase și al reconstruirilor dramatice, seria documentară reușește să recreeze în fiecare episod atmosfera lumilor pierdute de-a lungul timpului. Sunt prezentate evenimente istorice, momente de decizie și întrebări care, la acel moment, au schimbat cursul istoriei. Incluzând scene din locuri incredibile, precum Valea Regilor și geoglifele din deșertul Nazca, Istoria Lumii cu Andrew Marr aduce în prim-plan experiențele care au contribuit la formarea civilizației umane.

Bucuresti, 13.10.2014
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.