Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Invitația IKEA: să NE JUCĂM pentru dreptul la joacă!

dreptul la joaca

Joaca este limbajul universal al copiilor din toate timpurile și din toată lumea. Este învățare pentru o viață întreagă. Jocul îi ajută pe copii să crească, să fie mai creativi, mai puternici și mai activi.

Îi învață să colaboreze și să aibă grijă unii de alții. Îi face curioși.

Pentru mulți dintre noi, este evident că trebuie să căutăm noi moduri prin care să încurajăm cât mai mult jocul. Ne ajută mai ales atunci vedem în joacă o stare de spirit, nu numai jucării și jocuri (deși acestea sunt, desigur, oricând binevenite). Un mod prin care găsim bucuria în tot ceea ce facem.

Cu toate acestea, sunt copii din zone ale lumii care nu au parte de joacă. Copiii din comunități sărace, tabere de refugiați și zone de conflict. Copiii cu dizabilități. Pentru ei, magazinele IKEA din toată lumea lansează o nouă campanie: NE JUCĂM pentru dreptul la joacă.

Pentru fiecare jucărie sau carte de povești pentru copii cumpărate din magazinul IKEA în perioada 20 noiembrie – 24 decembrie 2016, IKEA Foundation donează 1 euro pentru a reda copiilor dreptul la joacă.

Partenerii noii campanii sunt organizațiile: Handicap International Federation, Room to Read, Salvați Copiii, Special Olympics, UNICEF și War Child. Programele susținute prin campania NE JUCĂM pentru dreptul la joacă se concentrează asupra copiilor afectați de conflictul din Siria, migrațiile cu riscuri, sărăcie și copiilor cu dizabilități.

Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului afirmă că fiecare copil trebuie să aibă dreptul la joacă. Din păcate, în zonele afectate de sărăcie sau război, acest drept a dispărut. Joaca este o parte esențială din dezvoltarea unui copil, iar cei care se pot juca în medii sigure dezvoltă abilități de comunicare, lucru în echipă și negociere. Sunt mai sănătoși și se adaptează mai repede provocărilor din viață. Joaca face lumea mai bună.

„Nimic nu este mai frumos, amuzant și interesant în același timp decât jocul unui copil. Joaca îi ajută pe copii să învețe, să înțeleagă lumea din jur și să fie fericiți. Așa că misiunea de a-i ajuta să se joace este una dintre cele mai importante misiuni IKEA de până acum. Campania NE JUCĂM pentru dreptul la joacă lansată anul acesta îi va ajuta pe cei mai vulnerabili copii din lume să se joace din nou: copiii din comunități sărace, tabere de refugiați și zone de conflict, dar și copiii cu dizabilități. Credem că avem potențialul de a schimba viețile a mii de copii din întreaga lume,” declară Daniela Stoican, PR Manager, IKEA România. 

Noua campanie se bazează pe succesul Campaniei Jucăriilor de Pluș desfășurate de magazinele IKEA în anii anteriori, care a strâns 118,8 milioane de euro, începând cu 2003. Campania de anul acesta este cea mai mare de până acum din punct de vedere al produselor și al partenerilor.

Ce spun partenerii IKEA Foundation

Handicap International Federation

Oferă oportunități de dezvoltare timpurie copiilor cu dizabilități și altor copii vulnerabili din tabere aflate departe de casă din Pakistan, Tailanda și Bangladeș.

Cheryl Shin-Hua Yeam, Coordonator Tehnic Regional al Handicap International:
„Copiii care ajung din taberele de refugiați provin din medii dificile, în care au înfruntat violența războiului, sărăcia și condițiile precare de sănătate. Joaca este un element esențial care îi ajută să treacă peste aceste probleme și să fie din nou copii.”

Room to Read

Transformă viețile copiilor din Bangladeș și Indonezia printr-o educație calitativă, care include formarea profesorilor, oferirea materialelor necesare studiului și alfabetizare. 

„Room to Read va aduce bucuria cititului și dragostea pentru învățare pentru zeci de mii de copii aflați în școlile guvernamentale din Bangladeș și Indonezia,” a declarat Erin Ganju, CEO și co-fondator al Room to Read.

Salvați Copiii

Previne riscurile pentru copiii refugiați din Bangladeș și Etiopia prin promovarea protecției, educației și a jocului pentru copiii aflați departe de casă.

„Salvați Copiii oferă copiilor aflați departe de casă șansa unui viitor mai bun. IKEA Foundation, cu ajutorul angajaților și clienților IKEA de pretutindeni, ne ajută să le oferim copiilor protecție, acces la educație și la joacă. Copiii aflați departe de casă sunt extrem de vulnerabili, iar programul nostru dorește să aducă îmbunătățiri în viața lor,” Elisabeth Dahlin, Secretar General al Salvați Copiii Suedia și Președinte Global Lead Agency for the IKEA Foundation partnership.

Special Olympics

Promovează, prin sport și jocuri, incluziunea și dezvoltarea copiilor cu dizabilități intelectuale din Bangladeș, India, Pakistan și Thailanda.

Mary Davis, CEO, Special Olympics: „Observăm cu tristețe că cei mai mulți copii cu dizabilități intelectuale nu au deloc acces la servicii de calitate și oportunități educaționale. Toate acestea îi constrâng pe ei și pe familiile lor într-o sferă a sărăciei și a izolării sociale. […] Cu ajutorul partenerilor noștri de la IKEA Foundation, suntem capabili să creștem programul Young Athletes și să îl facem să ajungă la mai mulți copii, mai multe familii și să elimine din percepțiile greșite față de copiii cu dizabilități intelectuale.”

UNICEF

Oferă locuințe sigure, acces la educație și îngrijire medicală pentru copiii cu vârste cuprinse între 0-8 ani din medii sărace din în China, India, Indonezia și Kenya, asigurând astfel o dezvoltare armonioasă în copilărie.

„În momentul în care mintea și trupul copiilor sunt protejate, hrănite și stimulate, ei au cea mai bună șansă la o dezvoltare completă, învățare eficientă și să contribuie în mod real la economia societății din care provin atunci când vor deveni adulți. Prin campania Ne jucăm pentru dreptul la joacă, putem ajuta și mai mulți copii din China, India, Indonezia și Kenya să crească și să se dezvolte în condiții optime,” a declarat Pia Rebello Britto, Chief of Early Childhood Development UNICEF .

War Child

Asigură un mediu sigur pentru joacă, învățat și dezvoltare pentru copiii din Iordania și Liban, afectați de conflictul sirian.

Tjipke Bergsma, Managing Director War Child Olanda: “Războiul nu este o joacă de copii. Fiecare copil ar trebui să se poată juca cu prietenii lui într-un mediu sigur. Datorită IKEA Foundation, 18.000 de copii din Siria, Iordania și Liban vor putea să se joace din nou, să își retrăiască copilăria și să își reconstruiască viitorul după ani întregi de violență.”

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.