Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Intercampus: Turneul Prieteniei Pirelli revine după 3 ani de pandemie COVID

Intercampus: Turneul Prieteniei Pirelli

Peste 300 de copii și părinți reuniți de sportul rege, fotbalul, au participat la cea de-a XIII-a ediție a Turneului Prieteniei Pirelli din cadrul proiectului CSR Intercampus Slatina.

Revenit după 3 ani de pandemie Covid, noul sezon Intercampus s-a încheiat cu turneul de fotbal care a adus împreună copii din 3 județe: Olt, Dolj și Râmnicu Vâlcea pe stadionul Tineretului din Curtișoara. La acest eveniment au fost prezenți reprezentanții autorităților locale din Curtișoara, antrenorii de la FC Internazionale Milano, Comunita Nuova și Pirelli Romania.

 Intercampus: Turneul Prieteniei Pirelli

După două zile de competiții sportive încheiate într-o atmosferă de bucurie și fair play, festivitatea de premiere i-a avut drept oaspeți de onoare pe artiștii de circ ai Fundației Parada din București.

“Am petrecut 2 zile pline de entuziasm și bucurie. Sunt onorat să coordonez în Romania o companie precum Pirelli, care de 16 ani se implică activ în viața comunității locale, realizând proiecte dedicate educației și sportului precum Intercampus. Sportul construiește caractere și te ajută să înțelegi adevăratele principii care te ajută în viață, de aceea consider că este datoria noastră să ne implicăm în educarea tinerilor și să contribuim la schimbarea în bine a calității vieții lor, mai ales în acești ultimi 3 ani de pandemie”, a declarat Davide Meda, CEO Pirelli Romania cu prilejul evenimentului.

Christian Valerio, coordonator proiect Intercampus – Inter Milano a completat: “Intercampus este un program educativ la care participă în mod activ și constant 100 de copii din Slatina, cu vârsta cuprinsă între 6 și 13 ani. Cei mai mulți provin din comunitatea romă, dar și din familii defavorizate. Integrarea acestor tineri și felul în care ei continuă să rămână voluntari în acest proiect care se desfășoară de 14 ani, ne demonstrează că există dorința de a ajuta și de a susține educația generațiilor viitoare.  Le mulțumim pentru implicare reprezentanților companiei Pirelli, autorităților locale din Curtișoara, antrenorilor Interfutura, reprezentaților Comunita Nuova din Milano și echipei de antrenori și asistenți sociali din Slatina coordonați de Sorina Florescu.”

Intercampus este un proiect de responsabilitate socială susținut din 2008 de Pirelli Romania. Prin fotbal și activități ludice 100 de copii care provin din diferite medii sociale învață să se integreze și să promoveze valorile fair-play-ului.

Un nou sezon Intercampus va demara în septembrie 2022.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.