Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

In sezonul de debut, BMW Z4 GTE obtine locul al doilea in clasamentele constructorilor,

BMW

echipelor si pilotilor de la categoria GT

BMW Team RLL a ocupat locurile al doilea şi al patrulea în ultima etapă din sezonul 2013 al American Le Mans Series, "Petit Le Mans" care s-a desfăşurat pe Road Atlanta (SUA). A 16-a ediţie a cursei anuale de 1.000 de mile (1.600 km), desfăşurată la Braselton (SUA), a încheiat sezonul de debut pentru noul BMW Z4 GTE, în care BMW a ocupat locul al doilea la constructori (categoria GT), iar BMW Team RLL a obţinut aceeaşi poziţie în ierarhia echipelor. Dirk Müller (Germania) a terminat pe locul al doilea în clasamentul piloţilor.

În cursa desfăşurată pe Road Atlanta, Dirk Müller, Bill Auberlen (SUA) şi John Edwards (SUA) au alternat la volanul maşinii #56. Cel de-al doilea BMW Z4 GTE a fost pilotat de Maxime Martin (Belgia), Jörg Müller (Germania) şi Uwe Alzen (Germania).

De-a lungul sezonului 2013, care a cuprins zece curse, ambele maşini BMW au încheiat câte o etapă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. #55 BMW Z4 GTE a triumfat la Long Beach (SUA), iar #56 la Lime Rock Park (SUA). Echipa a înregistrat alte cinci clasări pe podium, patru pole position şi opt clasări în Top 5.

Prima jumătate a cursei a fost încetinită de patru neutralizări şi de ploaia intermitentă, astfel că a contat şi mai mult strategia inteligentă şi activitatea de la standuri. Ploaia s-a oprit atunci când cursa a intrat în cea de-a şasea oră, astfel că circuitul a rămas uscat pentru restul întrecerii.

Jens Marquardt (director BMW Motorsport): "Cred că putem fi mulţumiţi de rezultatul sezonului 2013 din American Le Mans Series. A fost anul de debut pentru noul BMW Z4 GTE – iar BMW Team RLL a reuşit să lupte pentru victorie chiar de la început. Am putut să ne menţinem în lupta pentru titlul până la ultima cursă din calendar. În cele din urmă, disputa a fost strânsă, iar Dirk Müller a ratat câştigarea unui al treilea titlu ALMS GT la distanţă de câteva puncte. Am sperat să fim competitivi cu noua maşină chiar de la început şi acest lucru s-a întâmplat. Cursa de la Road Atlanta a marcat şi capitolul final al erei ALMS. Acum aşteptăm cu interes noua provocare şi sezonul de debut al United SportsCar Championship, care va avea loc la Daytona, în ianuarie 2014."

Bobby Rahal (Team Principal BMW Team RLL): "A fost o cursă dificilă. Dar trebuie să recunosc că sunt mulţumit cu locurile al doilea şi al patrulea. Am avut un deficit pe liniile drepte şi acesta a fost un impediment major la Road Atlanta, aşa că locul secund este o performanţă deosebită. Este păcat că nu am putut câştiga titlul pentru Dirk, dar poziţia a doua este o bună consolare pentru el. Primul sezon cu BMW Z4 GTE a fost mult mai bun decât primul an cu BMW M3 GT şi cred că, dacă vom avea permisiunea de a utiliza ceva mai multă putere, vom putea avea un an competiţional deosebit în 2014."

Dirk Müller (#56 BMW Z4 GTE): "O cursă nebunească. Mi-am dorit foarte mult să câştig această etapă. Ultimele două ore am tras din greu pentru a prinde maşina Falken. Dar a fost foarte rapidă şi merită felicitări pentru performanţă. Am dat tot ce am putut şi am rulat la maximum. Am obţinut locul al doilea fără probleme şi toată lumea ştie că nu puteam face mai mult. Sunt fericit pentru echipă şi pentru BMW. Locul al doilea pe toate fronturile nu e rău pentru ultimul an ALMS. Mulţumesc organizatorilor ALMS pentru campionatul pe care ni l-au oferit, iar acum privim cu încredere spre viitor."

Clasamentul piloţilor, categoria GT

1. Antonio Garcia, Jan Magnussen 135p; 2. Dirk Müller 129p; 3. Oliver Gavin, Tommy Milner 105p; 4. Bill Auberlen 102p; 5. Dominik Farnbacher, Marc Goossens 101p;

Clasamentul constructorilor, categoria GT

1. Corvette 174p; 2. BMW 154p; 3. SRT 137p; 4. Ferrari 126p; 5. Porsche 119p.

Clasamentul echipelor, categoria GT

1. Corvette Racing 171p; 2. BMW Team RLL 140p; 3. SRT Motorsports 121p; 4. Risi Competizione 73p; 5. CORE Autosport, Team Falken Tire 55p.

Bucuresti, 21.10.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.