metalshow

IN MEMORIAM Octavian Cotescu; Oameni, locuri, comori

  • Săptămâna aceasta vă propunem In memoriam Octavian Cotescu (14 februarie 1931-22 august 1985) un spectacol din Arhiva de Aur TVR: Minetti, de Thomas Bernhard

„Minetti” – de Thomas Bernhard, spectacol preluat de la Teatrul Mic din Bucureşti

Traducerea: Adriana Popescu și Sanda Munteanu
În distribuție: Octavian Cotescu, Tatiana Iekel, Jean Lorin Florescu, Nicolae Ifrim, Ioana Pavelescu, Dinu Manolache, Constantin Dinescu, Dinu Ianculescu, Jana Gorea, Andrei Codarcea, Florin Vasiliu, Stamate Popescu, Doina Şerban, Nicolae Dinică, Vasile Pupeza, Sorin Medeleni, Ileana Dunareanu, Elena Pop, Monica Ghiuță, Valeria Seciu, Liana Ceterchi.
Redactor: Lucia Hossu Longin
Scenografia: George Doroșenco
Regia și adaptarea TV: Anca Ovanez Doroșenco

Octavian Cotescu, Cinemagia

Program de difuzare:
Vineri, 14 februarie, ora 23.00*, TVR Internațional
Sâmbătă, 15 februarie, ora 11.00*, TVR Moldova
Duminică, 16 februarie, ora 20.00*, TVR 3

  • Imediat după spectacol, pe toate cele trei canale TVR amintite, puteți vedea un portret In Memoriam Octavian Cotescu

Octavian Cotescu a absolvit Conservatorul de Artă Dramatică Matei Millo din Iași în 1950, la clasa profesoarei Gina Sandri Bulandra. După absolvire, a fost repartizat la Teatrul Bulandra din București (Teatrul Municipal la acea vreme). A debutat în 1951 cu „Pădurea” de A.N. Ostrovski, alături de Lucia Sturdza Bulandra, Ștefan Ciubotărașu, Jules Cazaban, Emil Botta și Ileana Predescu.

Octavian Cotescu
Octavian Cotescu

Uriașul său talent a fost repede remarcat de către Lucia Sturdza Bulandra, alături de care a jucat în spectacole memorabile timp de zece ani, până la moartea acesteia, în septembrie 1961.

La Bulandra a jucat zeci de personaje, fiind coleg cu actori excepţionali precum Ion Besoiu, Toma Caragiu, Ștefan Bănică, Marin Moraru, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Florian Pittiș, Rodica Tapalagă, Ileana Predescu, Petrică Gheorghiu sau Irina Petrescu.

Printre rolurile interpretate de Octavian Cotescu la Teatrul Bulandra: Bertrand din „Sfânta Ioana”, de George Bernard Shaw, regia Liviu Ciulei – în 1958, Tom în „Menajeria de sticlă”, de Tennessee Williams, regia Dinu Negreanu – în 1960, Gogu în „Proștii sub clar de lună”, de Teodor Mazilu, regia Lucian Pintilie – în 1962, Nae Girimea în „D-ale carnavalului” de I.L. Caragiale, regia Lucian Pintilie – în 1966, Iordache în „Acești nebuni fățarnici” de Teodor Mazilu, regia Emil Mandric – în 1970, Cațavencu în „O scrisoare pierdută” de Caragiale, regia Liviu Ciulei – în 1972. Au urmat „Revizorul”, de Nikolai Gogol, regia Lucian Pintilie – în 1972, „Interviu” de Ecaterina Oproiu, regia Cătălina Buzoianu – în 1976, „Tartuffe” de Molière, regia Alexandru Tocilescu – în 1982 şi „Cabala bigoților” de Mihail Bulgakov, regia Alexandru Tocilescu – în 1982.

A jucat în peste 50 de filme: Portretul unui necunoscut, Diminețile unui băiat cuminte, Atunci i-am condamnat pe toți la moarte, Păcală, Toamna bobocilor, Operațiunea Monstrul, Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii, Buletin de București, Sosesc păsările călătoare, Secretul lui Bachus, Căsătorie cu repetiție.

Începând cu anul 1960 a fost profesor la catedra de actorie, iar din 1981, rector al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică.

Echipa TVR
PPS: Cornel Ciuleanu/ Montaj: Constantin Marciuc/ Imagine: Cristian Glodeală, Marian Oprea, Marius Avădani/ Producător: Cătălin Mireuță
Realizator: Daniela Ciolan

  • Casa de Producție TVR vă invită să urmăriți un nou episod al seriei Locuri, oameni şi comori: „Viață fără de moarte”, sâmbătă, 15 februarie, la ora 12.00*, pe TVR 3

„Obiectele din muzee au, de cele mai ulte ori, o istorie impresionantă. Au fost atinse de mai multe mâini, au suferit distrugeri, au trecut prin incendii, au participat la războaie, au fost aruncate, recuperate, deteriorate din ignoranță sau de trecerea timpului. Obiectele din muzee, se nasc, trăiesc și mor.

Locuri, oameni, comori TVR

Restauratorii sunt cei care readuc la viață aceste comori. Pentru noi și generațiile viitoare. Vă propun să aflați ce miracole se întâmplă în spatele vitrinelor, adică în laboratoarele de restaurare ale Muzeului Național de Istorie a României” – Emilia Nicolaescu, realizator

Seria „Locuri, oameni și comori” este o producţie a Casei de Producţie a TVR.
Imagine: Marian Oprea/ Asistent: Sorin Stroe/ PPS: Mihnea Ciulei/ Montaj: Elena Nițu/ Ilustrație muzicală: Tudor Stănescu/ Organizator de producție: Marius Flonta

Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR, difuzat pe canalele TVR și online pe TVR+.

Producător coordonator: DEMETER András István.

* Programele TVR pot suferi modificări în funcție de evenimentele de ultimă oră.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *