Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

In direct de pe covorul rosu

Premiile Emmy revine la E! pentru Premiile Primetime Emmy 2013, in noaptea de duminica 22 spre luni 23 septembrie 2013, la ora locala 1:00

În seara zilei de duminică, 22 septembrie 2013, la Los Angeles va avea loc gala de decernare a trofeelor Primetime Emmy, în care sunt premiate cele mai bune producții și cei mai talentați artiști ai micului ecran din acest an. Este cea de a 65-a ediție a Primetime Emmy Awards, iar E! va fi prezent la locul de desfășurare a ceremoniei, Teatrul Nokia din Los Angeles, pentru a nu pierde niciun detaliu al sosirii invitaților pe covorul roșu.

Emisiunea În direct de pe covorul roșu (Live From the red Carpet) revine la E!, mai interesantă ca niciodată, pentru una dintre cele mai spectaculoase nopți: Premiile Primetime Emmy 2013, care vor avea loc în noaptea de duminică 22, spre luni, 23 septembrie, începând cu ora 1:00 (ora României), numai la E!

Ryan Seacrest şi Giuliana Rancic, duo-ul mereu la putere pe covorul roşu, vor găzdui emisiunea, alături de Ross Mathews şi Kelly Osbourne, prezenţi în Skybox-ul E!, aducând telespectatorilor toate detaliile sosirii invitaților pe covorul roșu al Premiilor. E! nu va rata niciunul dintre fascinantele momente hollywoodiene, graţie interviurilor faţă în faţă, realizate pe măsură ce vedetele micului ecran vor intra în celebrul Teatru Nokia, pentru ediţia 2013 a Premiilor Emmy. Emisiunea va oferi publicului E! un loc în primele rânduri ale galei, telespectatorii aflând astfel ultimele detalii despre speranţele nominalizaţilor, predicţiile experţilor, ţinutele reuşite şi cele ratate şi toate detaliile de pe covorul roşu.

Anul acesta, emisiunea În direct de pe covorul roșu: Premiile Primetime Emmy 2013 va fi transmisă în peste 160 de ţări din întreaga lume. Ryan Seacrest şi Giuliana Rancic vor sta în locuri strategice de pe covorul roşu, unde toate celebrităţile invitate se vor opri pentru a da interviuri, iar Ross Mathews şi Kelly Osbourne vor vorbi despre cele mai interesante momente ale serii şi ţinutele alese de vedete din Skybox-ul E!, aflat la înălţime, deasupra covorului roşu.

După interviurile cu prezentatorii E!, vedetele se vor îndrepta spre Glam Cam 360, celebra cameră de filmat care le va surprinde întreaga ţinută. Camera modernă, desprinsă parcă din seria „Matrix”, filmează fiecare ţinută într-o rotaţie completă, de 360 de grade. Cu peste 20 de camere de filmat la faţa locului, doar postul E! va oferi un bilet de intrare exhaustiv la acest eveniment, iar informaţiile vor putea fi aflate şi intrând pe site-ul www.eonline.com. În plus, la cerinţa publicului, revine şi Mani-Cam (o cameră care filmează de aproape manichiura celebrităţilor de pe covorul roşu). Mani-Cam se adaugă cunoscutelor camere de filmat marca E!: Glam Cam, Stiletto Cam, Fashion Cam şi Limo Cam.

Printre nominalizații la Premiile Emmy Primetime de anul acesta, se numără și actrița Kerry Washington (pentru rolul Oliviei Pope, din serialul Scandal, difuzat de Universal Channel), care candidează pentru titlul de Cea mai bună actriță într-un rol principal, într-un serial dramatic. Christine Baranski (Diane Lockhart din Soția perfectă, difuzat de Diva Universal) este nominalizată la categoria Cea mai bună actriță într-un rol secundar, într-un serial dramatic, iar actorii Dan Bucatinsky (James Novack din Scandal) și Nathan Lane (Clarke Hayden din Soția perfectă) candidează la categoria Actor invitat special într-un serial. Să le ținem pumnii!

Așadar, urmăriți În direct de pe covorul roșu: Premiile Primetime Emmy 2013, în noaptea de duminică 22, spre luni, 23 septembrie 2013, de la ora 1.00, la E!, pentru a afla cele mai noi informaţii despre ţinutele de la Emmy, serialele favorite, pregătirile pentru gala cea mare şi detalii de culise despre actorii şi serialele care au cele mai multe şanse – conform experţilor – la un trofeu Emmy.

Bucuresti, 05.09.2013
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.