Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

În 2019, Farmec investește peste 2 milioane de euro în modernizarea liniei de producție

Fabrica Farmec

Farmec, cel mai mare producător de cosmetice cu capital 100% românesc, continuă investiţiile în modernizarea echipamentelor și liniilor de producție, pregătind constant fabrica pentru dezvoltarea portofoliului multibrand, unul dintre cele mai complexe de pe piața locală de profil.

În 2019, Farmec alocă peste 2 milioane de euro pentru modernizarea proceselor de producție, plănuiește să deschidă noi magazine de brand și să dezvolte rețeaua proprie de distribuție, astfel încât să asigure produse de calitate superioară, dar și acces mai ușor la acestea, prin eficientizarea întregului proces.

“Pentru a oferi consumatorilor noștri cosmetice românești capabile să concureze și să depășească mărcile străine, Farmec investește continuu în extinderea portofoliului de produse și în deschiderea de noi unități de vânzare și distribuție. Inovația, eficiența și calitatea stau la baza fiecărei strategii de dezvoltare, acestea fiind valorile ce caracterizează businessul Farmec. În 2019, ghidați de angajamentul de a realiza cosmetice extraordinare fabricate în România, alocăm un buget de peste 2 milioane de euro în retehnologizarea unor procese de fabricație, în vederea creșterii productivității muncii. De asemenea, vom dezvolta rețeaua proprie de distribuție, astfel încât să avem o acoperire cât mai bună la nivel național și să atingem noi standarde de performanţă pe piața românească și nu numai”, a declarat Mircea Stânceanu, Director Economic Farmec.

Fabrica Farmec

De-a lungul anilor, Farmec a investit permanent în retehnologizarea și modernizarea proceselor de fabricație, cum ar fi: linia automată de ambalare cu sistem robotizat, tehnologia nouă de etichetare, sistemele moderne de paletizare, noile malaxoare și alte echipamente ce asigură atât funcționarea eficientă a fabricii din Cluj, cât și realizarea unor produse la standarde înalte.

Aceste investiții anuale au condus la lansarea unor noi game de produse și la actualizarea gamelor existente pe piață, prin introducerea unor formule inovatoare din domeniul medicinei regenerative, în linii precum: Gerovital Luxury, Gerovital H3 Derma+ și Premium Care sau Aslavital. Farmec este una dintre puținele companii românești care oferă acces la un portofoliu extins de produse multibrand, adaptat nevoilor și dorințelor actuale ale consumatorilor.

Anual, Farmec lansează şi modernizează circa 100 de produse, iar capacitatea totală de producţie este de 27 milioane de produse. Tehnologiile integrate de Farmec în ultimii ani contribuie la succesul cosmeticelor fabricate în România, apreciate atât în țară, cât și în afară.

Mai mult, Farmec continuă planurile pentru deschiderea de noi magazine pentru a fi mai aproape de consumatorii din toată țara. În prezent, reţeaua magazinelor deţinute de Farmec cuprinde 8 magazine Farmec şi 19 magazine Gerovital și, până la finalul anului, compania are în plan inaugurarea altor 4 unități.

Tot în acest an, producătorul clujean va moderniza și parcul auto, pas necesar eficientizării distribuției produselor către magazinele proprii și către retailerii parteneri.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.