Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Henri, un pasager intarziat, este personajul creat de Rusu+Bortun

pentru lansarea primei aplicatii mobile a Aeroportului Henri Coanda

Agenția de strategie și manifestare creativă de brand, Rusu+Borțun Brand Growers, semnează creația pentru campania de lansare a Henri AppPort, aplicația oficială a Aeroportului Internațional Henri Coandă București.

Dezvoltată de Expremio Marketing, parte din Bit Soft Group, aplicația Henri AppPort are două tipuri de funcționalități principale: pe de o parte, prin intermediul aplicației, pasagerii pot primi notificări în timp real despre statusul oricărei curse aeriene și alte detalii utile, precum localizarea pe harta a ghișeelor de check in și a porţilor de îmbarcare repartizate fiecărui zbor, dar și poziția magazinelor și a spațiilor de servicii. Totodată, utilizatorii aplicației primesc puncte de loialitate, care pot fi transformate în discounturi și oferte speciale în restaurantele și cafenelele din aeroport.

Conceptul creativ al campaniei continuă ideea care stă la baza dezvoltării aplicației și strategiei de marketing implementate de Expremio, conform căreia experiența pasagerilor în aeroport devine mai puțin plăcută din cauza stresului de a nu pierde avionul. Beneficiile oferite de funcționalitățile Henri AppPort rezolvă această problemă, ajutând orice pasager să ajungă în timp util și să își eficientizeze traseul din aeroport.

În centrul campaniei se află Henri, un personaj-pasager, prezentat în două situații extreme (prima, în spațiul cosmic și cea de-a doua, lângă un banc de corali). Acesta demonstrează că, utilizând aplicația, orice distanță până la poarta de îmbarcare poate fi parcursă rapid și eficient. Personajul Henri este desenat de Andreea Țimpea, după un concept gândit de Mircea Crăciun.

“Ne place să susținem proiecte care merită să existe. Și ne place de Henri, e un pasager extrem, cu barbă și ochelari, care nu-și planifică prea bine timpul și, atunci când ar trebui să plece spre aeroport, face snorkeling în ocean sau zboară prin cosmos. Și chiar asa, reușește să prindă avionul. Sunt, desigur, niște dramatizări menite să transmită faptul că Henri AppPort îți facilitează plecările de pe Aeroportul Henri Coandă și te ajută să te simți mereu aproape de îmbarcare, indiferent de locul unde te distrezi înainte sau după check-in”, povestesc membrii echipei Rusu+Borțun Brand Growers.

Campania se va desfășura în print, online, pe canalele media ale Aeroportului Internațional Henri Coandă București, precum și în cafenelele și restaurantele din aeroport.

Echipa care a lucrat pentru acest proiect este formata din:
din partea Rusu+Borțun Brand Growers: Mircea Crăciun (Senior Creative), Marc Borțun (Creative Partner), Andreea Țimpea (Ilustrator & Designer), Maria Sarivan (Brand Growing Manager), Anca Uscatescu (Senior Graphic Designer);
din partea Alpha Rocas: Ștefan Șerbănescu (IT & Marketing Manager);
din partea Expremio: Gabriela Enescu (Managing Partner), Alexandru Băduț (Digital Manager), Irina Mateescu (Digital Planner), Alexandra Rusu (Digital Content Creator) și echipa de programare formată din Lucian Ilie și Sebastian Șerban.

Cu variante atât în limba română, cât și în limba engleză, aplicația Henri AppPort este disponibilă pentru sistemele de operare Google Android şi Apple IOS și poate fi descarcată gratuit de pe site-ul www.henriappport.ro.

Bucuresti, 29.10.2014
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.