Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Goodyear extinde lantul de franciza Premio din Romania

– Trei noi magazine-service Premio vor fi lansate în următoarele 30 de zile
– Nivelul cumulat al investiţiilor iniţiale depăşește 10 milioane de euro

Goodyear Dunlop Tires România, subsidiara locală a producătorului de anvelope de top la nivel mondial, a lansat ieri, împreună cu partenerul său francizat SC Total Service 2001 SRL din Focşani, un nou centru Premio în lanţul de franciză din România. Compania anunţă că intenţionează să accelereze ritmul extinderii francizei Premio în România, lansând până în a doua jumătate a lunii octombrie alte două magazine-service în Alba Iulia şi Alexandria.

Subsidiara locală a producătorului de anvelope lider la nivel mondial, Goodyear, a anunţat ieri, în cadrul lansării oficiale a magazinului-service PREMIO Total Service 2001 că va accelera ritmul de creştere al reţelei locale de service  şi retail cu anvelope, urmând ca, în doar 30 de zile, trei noi centre Premio să deservească zonele Vrancea, Alba Iulia şi Alexandria.

„Am introdus franciza Premio de la Goodyear pe piaţa locală în 2009, pe un fond descendent al interesului pentru investiţii şi ne-am bucurat, cu participarea partenerilor noştri, de un ritm anual constant de creştere. Dorim ca şi în 2012 să menţinem promisiunea făcută clienţilor noştri finali, de a le oferi cadrul pentru servicii de top la preţuri avantajoase, deschizând cât mai multe centre Premio în cât mai scurt timp în cele mai importante oraşe din ţară”, a declarat Ovidiu Bălan, Director General al Goodyear Dunlop Tires România.

Odată cu lansarea PREMIO Total Service 2001, valoarea cumulată a investiţiei iniţiale realizată pentru deschiderea a peste 26 de centre Premio pe teritoriul României este de peste 10 milioane de euro. Această valoare, precum şi numărul ridicat de centre, fac din franciza Premio reţeaua numărul 1 din România pe piaţa service-ului şi retail-ului cu anvelope.

Standardele şi calitatea Premio sunt prezente astăzi prin centrele de profil deschise în aceste zone în Iaşi, Deva, Ploieşti, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Timişoara, Bacău, Galaţi, Arad, Suceava, Botoşani, Cluj-Napoca, Baia Mare cu două centre Premio, Satu Mare, Târgu Mureş, Craiova, Braşov, Oradea, Buzău, Afumaţi, Voluntari cartier Pipera şi Bucureşti, cu trei centre de profil.

Ca urmare a lansării oficiale de la Focşani, Premio Total Service 2001 devine cel de-al 26-lea centru Premio din ţară. Accelerarea procesului de extindere a francizei Premio are ca obiectiv final atingerea unui număr de 35 de magazine-service până la sfârşitul anului.

În Bulgaria, franciza Premio numără 5 magazine-service ce deservesc zonele Ruse, Varna, Stara Zagora, Plovdiv şi Veliko Tirnovo.

În viitorul apropiat, planurile de extindere ale Goodyear Dunlop Tires România vizează şi piaţa din Republica Moldova, subsidiara locală a Goodyear redevenind astfel un nod pentru trei ţări din regiune.

Bucuresti, 14.09.2012

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.