Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

FlixBus anunță noi destinații spre Europa pentru sezonul de vară

Studiu FlixBus Sustenabilitate
  • FlixBus își extinde oferta de călătorii internaționale din România începând cu luna iunie și adaugă noi destinații
  • FlixBus va relua cursele spre Germania, Cehia, Slovacia și Bulgaria și continuă să ofere curse către Austria, Franța și Italia
  • Ofertă de călătorie extinsă spre Bulgaria, în special Sofia și Varna
  • Măsuri stricte de igienă pentru o călătorie în siguranță

După ce a reluat treptat cursele internaționale în mai multe țări din Europa, FlixBus anunță extinderea ofertei de călătorii din România. Începând cu luna iunie, pasagerii români vor putea călători din nou cu autocarele verzi spre țări precum Bulgaria, Slovacia, Cehia și Germania. În prezent, operatorului de servicii de mobilitate oferă curse internaționale spre Austria, Franța și Italia.

Studiu FlixBus Sustenabilitate

Odată cu noi relaxări ale măsurilor de călătorie și datorită unei situații epidemiologice îmbunătățite, nevoia de mobilitate este în creștere. Astfel, FlixBus anunță extinderea ofertei de călătorie începând cu data de 3 iunie. Toate destinațiile disponibile sunt deschise spre vânzare și pot fi deja rezervate prin intermediul site-ului sau aplicației FlixBus.

De la reluarea operațiunilor în luna iunie anul trecut, FlixBus a oferit în permanență curse din și spre România pentru a deservi pasagerii care au o nevoie reală de călătorie spre Europa.

Orașe precum Sofia, Varna, Bratislava, Praga, Hamburg sau Dortmund sunt din nou accesibile pasagerilor români prin intermediul curselor directe. Destinații europene importante precum Paris, München, Viena, Milano, Bordeauy sau Lyon rămân în continuare deservite de compania care operează cea mai lungă rețea de autocare din Europa.

Pe măsură ce rețeaua FlixBus continuă să repornească în tot mai multe state din Europa, pasagerii vor avea la dispoziție și multe alte destinații.Astfel, pasagerii au acces la o varietate de destinații prin intermediul unei singure interconexiuni.

Începând cu data de 3 iunie, FlixBus va relua operarea cursei București – Sofia cu o frecvență de 4 ori pe săptămână și Arad – Sofia, rută disponibilă de două ori pe săptămână. Oferta se extinde în perioada verii cu opțiuni de călătorie și pe rutele București-Varna. Călătorii care plănuiesc călătorii pe litoralul bulgăresc în această perioadă vor avea la dispoziție 2 curse săptămânale spre Varna.

Începând cu 4 iunie, oferta de călătorie spre Germania este de asemenea extinsă fiind adăugate plecări săptămânale către Dortmund și Hamburg, cu oprire în capitale europene precum Viena, Bratislava, Praga sau Berlin. În plus, FlixBus va oferi conexiuni din România spre aproape 20 de orașe din Germania.

„Datorită rețelei noastre internaționale suntem capabili să stabilim conexiuni internaționale în funcție de cererea venită din partea pasagerilor și să ne extindem treptat rețeaua. Pe măsură ce situația epidemiologică se îmbunătățește și se apropie sezonul estival, dorim să garantăm un număr mai mare de plecări către și din unele orașe europene, cât și posibilitatea de a călători în siguranță și confort. În ciuda numeroaselor limitări și dificultăți cauzate de pandemie, sperăm să putem răspunde din ce în ce mai mult nevoilor pasagerilor noștri, oferind treptat o gamă mai largă de călătorii către și din întreaga Europa”, a declarat Adrian Rășoiu, reprezentant FlixBus România.

Măsuri stricte de igienă și de siguranță pentru o călătorie sigură

Pentru a relua operațiunile în mod sigur, FlixBus a implementat măsuri stricte de igienă și siguranță. Aceste măsuri vor continua să fie respectate la bordul autocarelor verzi, urmând regulile impuse de experții în domeniul sănătății și de autoritățile naționale.

Astfel, toate autocarele vor fi dezinfectate complet după fiecare călătorie. Controlul digital al biletului și prezența dezinfectantului pentru mâini în autocar sunt alte două proceduri care au fost implementate de către FlixBus. În zonele de așteptare, precum și în timpul îmbarcării și debarcării, trebuie menținută distanța de siguranță de 1,5 metri, care a devenit o practică standard.

Purtarea unei măști care să acopere nasul și gura este obligatorie în momentul îmbarcării, debarcării și pe durata întregii călătorii. Pasagerii FlixBus primesc instrucțiunile de siguranță împreună cu biletul atunci când achiziționează biletul online. De asemenea, soferii de autocar vor explica aceste măsuri înainte de începerea călătoriei.

„Echipa noastră a dezvoltat un concept de igienă și siguranță care permite pasagerilor să călătorească în siguranță, chiar și în contextul actual. Îndemnăm pasagerii să respecte aceste măsuri preventive, să urmeze indicațiile oferite la bord și, cel mai important, să se informeze în legătură cu politica de călătorie pentru fiecare țară de destinație. Ne dorim să putem oferi o alternativă de călătorie sustenabilă și accesibilă pentru pasagerii români, o ofertă extinsă pentru vară și să le asigurăm o experiență de călătorie sigură “, menționează Adrian Rășoiu.

FlixBus reia operațiunile în tot mai multe țări din Europa

Pe lângă România, FlixBus a reluat călătoriile cu autocarul în mai multe țări precum Germania, Polonia, Italia, Marea Britanie, Franța sau Bulgaria. Pasagerii care doresc să călătorească pe rute internaționale sunt îndemnați să se informeze în avans despre condițiile de călătorie în țara de destinație.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.