Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Festivalul International George Enescu la TVR: peste 9.000 de minute de transmisii in 22 de zile

Televiziunea Română va difuza, tv şi online, 51 de concerte, însumând peste 9.000 de minute de muzică clasică din cadrul Festivalului Internaţional George Enescu.

Timp de trei săptămâni, cel mai important eveniment cultural al anului va fi prezent zilnic, în direct sau înregistrat, în programele TVR şi online pe tvrplus.ro şi enescu.tvr.ro. Publicul va putea urmări 51 de concerte (dintre cele 55 ale festivalului), peste 3.000 de minute de spectacol fiind difuzate exclusiv online pe siteul dedicat enescu.tvr.ro.

„Festivalul Enescu este unul dintre reperele culturale pentru muzicienii din toată lumea, care vin în România special pentru a participa la acest eveniment. Calitatea de coproducător ne onorează, iar TVR îşi asumă misiunea publică de a duce în casele românilor atmosfera unică a concertelor de muzică clasică din cadrul festivalului”, a declarat Stelian Tănase, PDG al TVR.

Pentru acest eveniment, TVR va dedica o echipă completă, coordonată de un producător cu experienţa transmisiei concertelor ediţiei anterioare: „În spatele sutelor de ore de difuzări va fi o echipă de oameni de televiziune care iubeşte muzica clasică şi aşteaptă cu nerăbdare acest grandios eveniment. Vom înregistra integral, în format HD, cu cele mai performante echipamente ale TVR, concertele festivalului care face ca, timp de 22 de zile, Bucureştiul să devină capitala culturală a Europei”, spune Diana Pascal, producătorul tv al evenimentului.

Agenda Festivalului şi, în premieră, emisiunea Interviuri neconvenţionale, completează oferta editorială TVR dedicată Festivalului Internaţional George Enescu. Cele opt ediţii ale Agendei vor fi prezentate de Miruna Moraru şi vor aduce publicului interviuri, informaţii şi noutăţi din culise. În pauzele concertelor, telespectatorii vor putea urmări o serie de Interviuri neconvenţionale, realizate de Liana Stanciu în Studioul TVR special amenajat în foaierul Sălii Palatului.

„Anvergura evenimentului, calitatea programelor şi a invitaţilor, numărul mare de transmisiuni în direct şi înregistrări, varietatea locaţiilor, Agenda Festivalului şi interviurile la ”cald”, durata de peste trei săptămâni – toate acestea fac din Festivalul Enescu o adevărată olimpiadă culturală pentru echipa TVR 2. Şi, ca orice olimpiadă, va avea parte de tensiune, emoţie, bucurie şi lacrimi.”, încheie Răzvan Bucuroiu, directorul TVR 2.

Despre Festivalului Internaţional George Enescu, la TVR:
În perioada 30 august – 20 septembrie, TVR va transmite ediţia a XXII-a a Festivalului Internaţional George Enescu. Continuând o tradiţie de peste jumătate de secol, TVR, coproducător al evenimentului, rezervă un spaţiu amplu în grilele de programe pentru acoperirea festivalului.

În data de 19 august, la 134 de ani de la naşterea lui George Enescu, Televiziunea Română a lansat site-ul enescu.tvr.ro, dedicat exclusiv celui mai important eveniment cultural al anului, Festivalului Internaţional George Enescu.

Aproape toate canalele TVR vor transmite concerte din cadrul Festivalului – TVR 1 (spectacolul de deschidere), TVR 2, TVR Internaţional şi TVR Moldova. De asemenea, Festivalul Internaţional George Enescu va putea fi urmărit şi pe portalurile tvrplus.ro, enescu.tvr.ro.

Timp de o lună, publicul televiziunii publice poate viziona, atât pe canalele TVR, cât şi pe site-ul dedicat, şi interviuri cu mari artişti ai lumii care au participat la ediţii anterioare, testimoniale cu personalităţi ale muzicii care l-au cunoscut pe George Enescu, dar şi materiale video de actualitate realizate sub genericul „Agenda festivalului”.

Vizitatorii portalului enescu.tvr.ro vor avea ocazia să vadă fragmente rare din lucrările lui Enescu, în interpretări de excepţie, precum cea a lui David Ohanesian în Oedipe.

Printre personalităţile muzicii care apar în testimonialele TVR „Un gând despre Enescu”, îi vom recunoaşte pe Arthur Rubinstein, Cella Delavrancea, Tudor Arghezi, Nadia Boulanger, Mihail Jora, Dimitri Şostakovici, David Oiştrach, Yehudi Menuhin sau Alexandru Tomescu.

În acest an, Marius Constantinescu, Cătălin Sava şi Luminiţa Velciu vor fi bloggerii care îşi vor povesti experienţele trăite pe parcursul întregului festival.

La această ediţie a Festivalului Internaţional George Enescu vor urca pe scenă mari orchestre, precum Orchestra Filarmonicii din Berlin, London Symphony Orchestra, Sankt Petersburg Philharmonic Orchestra etc. şi invitaţi celebri: violonişti Anne Sophie Mutter, Janine Jansen şi David Garrett, dirijorul israelian Zubin Mehta, dirijorul de origine română Ion Marin şi pianista Maria João Pires. De asemenea, în cadrul festivalului vor fi prezenţi şi câştigători ai concursului „George Enescu": Alexandru Tomescu, Valery Sokolov, Ştefan Tarara, Vlad Stănculeasa alături de Agnes Baltsa şi pianista Elisabeta Leonskaja.

Bucuresti, 27.08.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.