free download 78 travel guides written by experts

Fenomenul MasterChef creste

Din ce în ce mai mulți români prind gustul competiției!

A doua creștere consecutivă pentru MasterChef! Cea mai intensă competiție culinară a ținut încă o dată milioane de români ațintiți în fața televizioarelor, urmărind cum au decurs preselecțiile celui mai puternic show culinar din România. A doua ediție din această săptămână și ultima din seria audițiilor a adus noi concurenți motivați și dispuși să intre în grațiile chefilor Patrizia Paglieri, FOA și Adrian Hădean cu preparate pregătite după rețete atent alese.

Așa cum și-a obișnuit deja publicul, PRO TV a fost ieri seară lider de audiență în intervalul de difuzare MasterChef, 20:30 – 22:23. Vârful de audiență a fost înregistrat la 22:00 când peste 2 milioane de telespectatori la nivelul întregii țări vizionau emisiunea culinară.

PRO TV a condus topul audiențelor pe toate categoriile de public. Așa se face că MasterChef a fost lider cu o medie de 12,5 puncte de rating și 28,1% cotă de piață, pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani. Pe locul doi s-a aflat Antena 1 cu rezultate aproape de două ori mai mici – 6,7 puncte de rating și 14,9% cotă de piață.

Pe publicul din mediul urban PRO TV a condus cu o audiență medie de 9,9 puncte de rating și 19,1% cotă de piață, pe locul al doilea clasându-se Kanal D cu 6,5 puncte de rating și 12,6% cotă de piață.

La nivel național peste 1,6 milioane de români au urmărit MasterChef. PRO TV a fost lider cu 9,0 puncte de rating și 17,6% cotă de piață, în vreme ce Kanal D se clasa pe locul secund cu 6,6 puncte de rating și 12,8 procente din cota de piață.

70 de concurenți vor intra în bucătăria MasterChef! Bătălie aprigă pentru ultimele 19 șorțuri

Sigur pe el, Alin Pogănescu s-a prezentat la audiții hotărât să impresioneze. Așteptările sale au fost departe de reacțiile juraților. Concurentul a început cu stângul pregătirea preparatului și, mai mult, a ignorat sfaturile date de Chef Patrizia Paglieri, atitudine care nu a făcut decât să-i înfurie pe chefi. Cu toate acestea, ceea ce a gătit el, somon cu sos de capere și piure de fenicul nu a fost de dat la o parte și Alin a primit șansa de a continua competiția.

În timpul liber, Valentina Dică scrie un roman de dragoste și gătește. Acum, emoționată tânăra a pășit în platoul emisiunii cu inimă încinsă pe jar, cel puțin asta fiind denumirea preparatului său. Deși o prezență plăcută, Valentina nu a reușit să ajungă și la inima juraților, motiv pentru care a plecat fără șorț.

Cristina Seboiu este elevă, are 18 ani și a gătit la preselecții mozarella cu vinete și sos pesto. Ea a fost luată prin surprindere când cei trei jurați i-au cerut să pregătească un alt preparat, considerând că primul nu îi pune îndeajuns în valoare calitățile în arta bucătăriei. Cristina a primit provocarea cu zâmbetul pe buze și timp de o oră și-a pus în practică rețeta preferată de moelleux au chocolat, care i-a adus mult doritul șorț.

O nouă vegetariană și-a făcut loc printre concurenții de la MasterChef. Odette Andreea Mândruță a gătit o prăjitură de ciocolată raw vegană în trei culori cu sos de zmeură. Dar pentru că nici ea nu a convins de la bun început, Chef FOA i-a lansat o provocare. Juratul a adus din culise doi pești și după ce a făcut o demonstrație i-a cerut să curețe peștele într-un mod similar lui. Odette a făcut față cu brio și s-a calificat în etapele următoare.

Este a doua oară când Chef FOA pariază cu green cardul său pe potențialul unui concurent. De această dată șansa i-a revenit Ramonei Popa, de meserie ajutor de bucătar. Ramona și-a propus să evolueze în cariera aleasă, dar rămâne de văzut cum va evolua în competiție.

Militar de carieră, Florin Paul Valea a gătit un preparat pentru copii inventat chiar de el – morcov cu ricotta și ton, mâncarea preferată a fetiței lui. Dar când a aflat că a folosit colorant alimentar, Chef FOA a refuzat să guste preparatul. Florin a beneficiat și el de a doua șansă și a dat curs unei probe unice în audițiile MasterChef. În 30 de minute el a trebuit să gătească un nou preparat folosind doar ingrediente care în mod normal pot fi găsite într-o pădure. Acesta a optat pentru frigărui de cocoș de munte cu hribi și fructe de pădure gătite afară, la foc de lemne, iar la final a fost răsplătit pe merit cu un șorț.

Tot în ediția de ieri am avut parte de o puternică lecție de voință dată de Remus Drăgănescu, care a plecat din spital pentru a ajunge la MasterChef. Pasionat de gastronomie și condus de o ambiție fără limite, Remus a primit din partea juriului un șorț onorific.

Un concurent care a făcut senzație cel puțin prin prezența sa a fost Cora, un travestit pe numele real Paul Nicolae. Apariție excentrică în platou, Cora a venit însoțită de cățelului său Max și probabil i-a purtat noroc, întrucât va rămâne în competiție.

Un nou cuplu mamă-fiică s-a prezentat la audiții. Carmen Constantinescu a gătit pulpă de broască în sos de pătrunjel, în timp ce fiica sa Raluca Mirescu a optat pentru file de somon cu legume. Preparatul mamei a fost catalogat de juriu ca fiind îndrăzneț dar fără gust. Fiica ei a fost cea care a primit mai multe aprecieri și un loc în rândul concurenților care vor intra în următoarea etapă.

La sfârșitul ediției de ieri, 19 concurenți și-au câștigat dreptul de a intra în lupta pentru trofeul MasterChef.

Competiția se încinge începând de săptămâna viitoare când cei 70 de concurenți care au primit șorțul vor intra în bucătăria MasterChef.

MasterChef – Prinde gustul competiţiei, în fiecare luni și marți la PRO TV!

Bucuresti, 01.10.2014
{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *