Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

“Fear the Walking Dead” va avea premiera in Romania simultan cu premiera din S.U.A.

Episodul prelungit va debuta luni, 24 august de la orele 4:00 şi 23:00

AMC şi AMC Global, reţeaua internatională de televiziuni marca AMC, au anunţat de la Comic-Con International din San Diego că premiera mondială a celui mai aşteptat nou serial, “Fear the Walking Dead” va fi duminică, 23 august de la ora 21:00 ET/PT. Primul episod, cu o durată mai lungă, va debuta de asemenea, pe televiziunile AMC Global din lume simultan cu premiera din SUA, luni, 24 august de la ora 4:00 şi apoi se va redifuza în intervalul de primetime local, de la ora 23:00. În România, AMC va difuza serialul “Fear the Walking Dead” cu subtitrare de la început.

Fiecare episod ce va urma se va transmite în direct simultan cu AMC S.U.A şi va fi redifuzat în primetime de la ora 23:00 pe întreg parcursul primului sezon de şase episoade. Finalul sezonului va fi pe 5 octombrie în ţările Europei Centrale şi de Est.*

“Anticiparea din întreaga lume pentru “Fear the Walking Dead” a atins un crescendo şi suntem extaziaţi pentru difuzarea serialului pentru fanii din toată lumea în acelaşi timp cu S.U.A“, a declarat Bruce Tuchman, preşedintele AMC şi Sundance Channel Global. “Chiar dacă se află în Hong Kong, Bucureşti sau São Paulo, telespectatorii AMC vor putea să participe împreună la călătoria şi experienţa începutului apocalipsei zombi”.

“Robert Kirkman, Dave Erickson şi fantasticii scenarişti, producători, actori şi echipa responsabilă pentru aducerea la viaţă a “Fear the Walking Dead” au lucrat din greu creând un serial cu totul diferit şi captivant”, a declarat Charlie Collier, preşedintele AMC şi SundanceTV. “Luăm parte la “Fear” înainte de apariţia apocalipsei zombi cu o dinamică familială interesantă ca punct de început. După ani de planificare, faptul că suntem acum la doar şase săptămâni distanţă de a împărtăşi “Fear” cu lumea întreagă, este cu adevărat incitant“.

Împreună cu acest anunţ, trailerul primului sezon poate fi vizionat aici: //www.amctvce.com/videos/fear-the-walking-dead-comic-con-trailer.

Serialul-pereche al “The Walking Dead”, show-ul nr.1 în televiziunea din SUA printre adulţii cu vârsta de 18-49 ani, “Fear the Walking Dead” ne duce înapoi la începuturile apocalipsei zombi – în vremuri în care lumea se schimba rapid din motive necunoscute, înainte ca cineva să înţeleagă exact ce se întâmplă, când viaţa, aşa cum toată lumea o cunoştea, se schimba complet şi se altera în feluri în care nimeni nu şi-ar fi putut imagina vreodată. Robert Kirkman, Gale Anne Hurd, Greg Nicotero, David Alpert sunt producătorii executivi ai “Fear the Walking Dead” şi David Erickson este showrunner-ul serialului produs de AMC Studios. Acţiunea serialului se desfăşoară în Los Angeles şi îi are în distribuţie pe Kim Dickens în rolul lui Madison, Cliff Curtis în rolul lui Travis, Frank Dillane în rolul lui Nick, Alycia Debnam-Carey în rolul Aliciei, Elizabeth Rodriguez în rolul Lizei, Ruben Blades în rolul lui Daniel, Mercedes Mason în rolul Ofeliei şi Lorenzo James Henrie în rolul lui Chris.

AMC Global s-a lansat la sfârşitul anului 2014 şi este disponibil în peste 125 de ţări şi teritorii din America Latină, Europa, Asia, Africa şi Orientul Mijlociu.

* În data de 7 septembrie este Ziua Muncii în Statele Unite ale Americii şi în consecinţă, weekendul precedent, AMC va difuza o reluare a primelor două episoade. Al treilea episod din „Fear the Walking Dead” va debuta luni, 14 septembrie.

Bucuresti, 14.07.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.