creative night talks

EVA îți aduce o masă ușoară pentru zilele fierbinți de vară

Cui îi arde de mâncare gătită, caldă, când soarele dogorăște de parcă și-a pus în cap să topească totul sub razele lui? Roșiile, castraveții și brânza sunt la putere, salatele în general, doar că parcă nu prea țin de foame. Și parcă ai mai schimba meniul cu ceva nou, ceva diferit, surprinzător, delicios, ușor și hrănitor. Dacă ți-am spune că e mai simplu decât crezi, ce-ai zice?

Cu adevărat simplu de servit și având toate calitățile pe care le dorești sunt delicioasele salate cu ton de la EVA. O diversitate de șase tipuri de salate care toate merită să fie încercate. Sunt efectiv ca o călătorie prin cele mai îndrăgite și apreciate bucătării ale lumii. Bucătării ale țărilor în care temperaturile ridicate sunt ceva obișnuit. Bucătării care tocmai pentru că au căutat să aducă pe mese preparate ușoare pentru zile caniculare, au găsit aceste combinații pe care îndrăznim să le considerăm ideale. Și deși elementul comun al tuturor este tonul, veți vedea că fiecare salată în parte are propria personalitate.

Pornim călătoria culinară de pe țărmurile Mediteranei, acolo unde soarele nu obosește parcă niciodată. Și îți propunem EVA Salată de ton Mediteraneană. Cu o varietate de legume (morcov, linte, fasole roșie și felii de măsline verzi), cu ton, ulei de măsline și condimente, această salată este o masă rapidă și practică. Și poate chiar preludiul unei vacanțe la care visezi. Apoi ne mutăm puțin spre Coasta Dalmată și îți aducem în farfurie o… formulă schimbată: fasole albă și roșie, morcov, felii de măsline verzi, mirodenii specifice și, desigur, ton de cea mai bună calitate într-o cutie de EVA Salată de ton Dalmată.

eva salad

Când vrei să spui hrănitor și ușor de digerat, spui EVA Salată de ton cu Quinoa roșie. Și nu numai. Și cu ceapă, ardei roșu, fasole verde și porumb, chilli. Și spui, desigur, satisfacția gustului. Exotică și misterioasă, EVA Salată de ton cu Cous Cous te va învălui cu aromele ei desprinse parcă din poveștile celor 1001 de nopți, dincolo de arșița deșertului și de șirul șerpuitor de beduini. Tonul, cous cous-ul, morcovii, năutul, ardeiul roșu, ceapa, roșiile uscate, condimentele, s-au strecurat din mâinile Șeherezadei pentru a veni în fața ta să-și arate supunerea.

Nu, călătoria nu se oprește aici. Așteaptă să fie descoperită și îmblânzită EVA Salată de ton cu Orez sălbatic, cu un ingredient surpriză – ghimbirul marinat – dibace ascuns printre bucățile suculente de ton, morcov, ardei roșu, porumb și mazăre. Iar punctul terminus al călătoriei este chiar Mexicul, care se prezintă în fața ta, așa cum îl știi, în EVA Salată de ton Mexicană. Un gust proaspăt și încins atât cât să trezească simțurile moleșite de căldură.

Propunerea noastră pentru o seară în familie sau alături de prieteni, când mai rămâneți să depănați povești după ce soarele obosit se duce la culcare, sunt tartinele cu EVA Pateu de ton. Gustări ușoare, pe răcoare…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *