o creştere a puterii de influenţă şi a nivelului salarial; în acelaşi timp 42% dintre participanţii la studiu consideră că termenul de „relaţii publice” (PR) discreditează profesia
Noua ediţie a studiului European Communication Monitor, cel mai amplu studiu în domeniul relaţiilor publice şi al managementului comunicării din lume, prezintă o imagine complexă a statutului profesiei. Rezultatele date publicităţii de Asociaţia Europeană de Cercetare şi Educaţie în Relaţii Publice (EUPRERA) şi de Asociaţia Europeană a Directorilor de Comunicare (EACD) arată că majoritatea specialiştilor în comunicare au o gamă largă de responsabilităţi şi acces direct la top management.
Concluziile se bazează pe răspunsurile date de 2.209 specialişti în comunicare din 43 de ţări. Studiul anual este realizat de un grup de cercetare format din profesori care predau în universităţi renumite din 11 ţări, fiind condus de Profesorul Dr. Ansgar Zerfass, Germania. Studiul s-a bucurat de sprijinul acordat de Grayling, a doua companie independentă de consultanţă în relaţii publice ca mărime din lume. Un raport al rezultatelor, în format PDF (139 de pagini), este disponibil gratuit la adresa www.grayling.com/news.
„Prin sprijinul acordat acestui raport, Grayling urmăreşte monitorizarea tendinţelor în managementul comunicării şi analizarea schimbărilor intervenite la nivelul profesiei în Europa. În cei cinci ani de la realizarea primului studiu, am reuşit să clarificăm caracteristicile structurale ale comunicării în Europa. De exemplu, anul acesta este evident faptul că influenţa directorilor de comunicare asupra strategiilor organizaţionale a crescut după criza financiară din 2008 şi că directorii de comunicare consideră că au o poziţie mai solidă acum decât înainte de criză”, a declarat Jan Simunek, Regional Director CEE, Grayling.
Iată câteva dintre principalele concluzii:
– Credibilitatea serviciilor de relaţiilor publice: 42% dintre participanţii la studiu consideră că termenul de „relaţii publice” (PR) discreditează profesia. Motivul ar putea fi imaginea proastă a termenului în mass-media: aproape jumătate dintre specialiştii în comunicare menţionează conotaţii negative ale percepţiei PR-ului în mass-media. Drept consecinţă, mulţi participanţi la studiu preferă denumiri alternative, cum ar fi „comunicare corporativă” (68%), „comunicare strategică” (61%) şi „managementul comunicării” (56%).
– Statutul departamentelor de comunicare: În Europa, puterea de influenţă a funcţiei de comunicare a crescut: în trei din patru organizaţii este luată în serios de către top management şi are şanse să joace un rol în planificarea strategiilor organizaţionale. Specialiştii în comunicare au acces la top management, 18% dintre aceştia fiind membri în consiliul de administraţie şi 60% fiind direct subordonaţi directorului executiv. Dar această putere ierarhică nu se reflectă neapărat şi în relaţiile cu celelalte funcţii din organizaţie: colaborarea cu departamentele strategice interne este mai degrabă insuficientă şi doar o mică parte (48%) a specialiştilor în comunicare consideră că departamentul lor produce active financiare pentru organizaţie. Cu toate acestea, funcţia comunicării a trecut dincolo de simpla gestionare a relaţiilor cu mass-media: în opt din zece organizaţii, departamentul de comunicare este responsabil de comunicarea cu o gamă largă de audienţe cheie, cum ar fi mass-media, consumatorii, angajaţii, investitorii sau politicienii.
– Aspecte strategice şi încredere: Studiul identifică două aspecte principale relevante pentru următorii ani: „Adaptarea la evoluţia digitală şi la reţeaua de socializare” rămâne cel mai important aspect conform unui procent de 55% dintre specialiştii în comunicare. 44% dintre aceştia au identificat „corelarea eforturilor de comunicare cu obiectivele de afaceri” ca fiind o provocare constantă pentru funcţia de comunicare. „Consolidarea şi menţinerea nivelului de încredere” a pierdut teren ca subiect de mare interes pentru practicienii din domeniul comunicării, dar trebuie remarcat faptul că 93% susţin că vor să îmbunătăţească nivelul de încredere în organizaţie şi/sau mărcile acesteia, nu în lideri sau în afaceri în general.
– Dezvoltarea disciplinelor şi a canalelor de comunicare: Comunicarea corporativă deţine în continuare rolul principal, urmată de marketing şi comunicarea pentru consumatori. Se preconizează că instrumentele on-line vor avea întâietate în mix-ul de medii folosit în managementul comunicării în viitorul apropiat. Cu toate acestea, o analiză longitudinală arată că specialiştii au tendinţa de a supraestima dezvoltarea disciplinelor şi în special a canalelor on-line.
– Gestionarea reţelelor de socializare, abilităţi şi activităţi: Deşi specialiştii se aşteaptă la continuarea evoluţiei reţelelor de socializare, instrumentele adecvate de gestionare sunt încă insuficient dezvoltate: doar patru din zece specialişti care lucrează în departamente de comunicare menţionează existenţa unor reguli privind mediile de socializare şi doar una din trei organizaţii a instituit instrumente de monitorizare a acestora. Mai mult, abilităţile de folosire a mediilor de socializare ale specialiştilor în comunicare, cum ar fi iniţierea dialogurilor pe web sau cunoaşterea cadrului legal pentru mediile de socializare sunt slab înţelese şi puţin dezvoltate.
– Calificări şi cursuri de formare: primele cinci domenii de interes menţionate de respondenţi în ceea ce priveşte cursurile de formare sunt următoarele: efectele comunicării prin intermediul canalelor tradiţionale şi new media (indicate de 83% din respondenţi), consolidarea relaţiei cu audienţele cheie (82%) şi metode şi instrumente de comunicare (80%), urmate de abilităţi practice cum ar fi prezentarea în public (79%) şi coaching (75%). O comparaţie între nevoile identificate şi programele de formare oferite în prezent de organizaţii indică existenţa unui mare decalaj în fiecare industrie.
{mosloadposition user9}
