Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Entersoft gestioneaza peste 20 de milioane de euro din piata de carte

Entersoft

După adăugarea în portofoliul de clienți a unor nume precum Grupul Editorial Corint, Editura Litera International, elefant.ro sau Editura Diana, Entersoft România a ajuns să gestioneze prin Entersoft Business Suite și Entersoft Retail fluxuri financiare și operaționale în valoare de peste 20 de milioane euro anual doar în industria de editare și distribuție de carte.

“Industria de publishing trece prin schimbări majore în ultimii ani, ceea ce determină editurile să-și analizeze permanent activitatea și să implementeze noi procese și tehnologii care să le asigure profitabilitatea și dezvoltarea. În urma optimizării fluxurilor financiare și operaționale cu Entersoft Business Suite sau Entersoft Retail, am observat în decursul timpului o creștere cu cel puțin 10-15% a afacerilor clienților noștri, în condițiile unei piețe în declin și o reducere a retururilor cu 10-12%”, spune Cristi Cozic, Country Manager al Entersoft România.

Pentru a face față reducerii costurilor, scăderii cererii de carte și a migrării conținutului către mediul digital, editurile caută și descoperă noi căi de creștere a eficienței: analize pe centre de cost și profit, canale proprii de distribuție, inovație la nivel de marketing, deschiderea canalului de vânzare online etc.

Estimată la cca 60 milioane de EUR, piața de carte din România este foarte departe de potențial, consumul pe cap de locuitor fiind mult sub media europeană. Conform datelor publicate de Ministerul de Finante, cei mai importanți editori locali sunt Grupul Editorial Litera, Polirom, Humanitas, Art, Grupul All, Grupul Editorial Corint, Editura Curtea Veche si RAO. Primele 10 companii de publishing din țară reprezintă peste 60% din cifra de afaceri la nivel național.

Valorile aferente anului 2012 au fost raportate parțial și indică în mai multe cazuri o scădere ușoară a cifrei de afaceri, conformă evoluției globale a pieței de carte, care anul trecut a înregistrat o contracție de aproximativ 2,5%.

“Ca obiective de business, principalele edituri românești au în vedere pentru următorii 2-3 ani creșterea cotei de piață, creșterea profitabilității, extinderea canalului de distribuție și reducerea costurilor. La nivel operațional sunt foarte atente la trasabilitatea costurilor cu drepturile de autor, a altor taxe specifice, a costurilor de distribuție și au nevoie de multe analize pe centre de cost și profit, de fluidizarea activității financiar-contabile”, explică Cristi Cozic.

Entersoft România a înregistrat în primul semestru al acestui an o creștere cu 150% a cifrei de afaceri față de perioada similară a anului trecut. Compania își menține previziunea pentru 2013, urmând a depăși la finalul acestui an o cifră de afaceri de 700.000 de euro.

În România, Entersoft este prezentă din 2008 și numără printre clienții săi companii precum JTI România, Editura Litera International, Grupul Editorial Corint, elefant.ro, Gittanos Company, Best Distribution, CaliVita, APT Resources.

Tag-uri recomandate: Entersoft România, Entersoft Business Suite, soluții de business, soluții de business mobile, furnizori ERP, soluții ERP, soluții de business edituri, soluții de business retail.


Bucuresti, 17.09.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.