Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

ELLE Decoration Romanian Design Awards și-a desemnat câștigătorii

Castigatori ELLE Decoration

· 25.000 de voturi pentru cele peste 200 de proiecte înscrise în competiție

ELLE Decoration Romanian Design Awards a anunțat câștigătorii celei de-a cincea ediții a competiției de design interior și de obiect recunoscută la nivel internațional în cadrul galei care a avut loc în showroom-ul ClassIN din București. Peste 200 de proiecte au fost înscrise la cele patru categorii (Cea mai bună amenajare a unei locuințe private, Cea mai bună amenajare a unui spațiu public, Cel mai bun obiect de design al anului, Premiul publicului), un număr dublu față de ediția precedentă.

„Competiția ELLE Decoration Romanian Design Awards a luat naștere pentru a satisface o nevoie, aceea de a face accesibile proiectele care inspiră, surprind și împing limitele designului autohton”, a declarat Ileana Răducanu, redactor-șef ELLE Decoration. „Tocmai ideea de a adresa o nevoie, și nu o audiență, a dus la crearea în timp a unei comunități pasionate de designeri și arhitecți a căror creativitate ne face plăcere s-o premiem și să-i oferim recunoștința pe care o merită”, a adăugat Ileana Răducanu.

Ileana Răducanu, redactor-șef ELLE Decoration
Ileana Răducanu, redactor-șef ELLE Decoration

Apetitul crescut pentru design și arhitectură a fost vizibil nu doar în cadrul comunității reunite în cadrul evenimentului, ci și în rândul publicului care și-a susținut proiectele preferate. Au fost înregistrate 25.000 de voturi online, dintre care 9.000 de voturi au fost acordate secțiunii de amenajare a unei locuințe private.

În categoria „Cea mai bună amenajare a unei locuințe private” au existat șase nominalizări, iar câștigător a fost desemnat proiectul „Natural Elegance”, un exemplu de amenajare în care au fost utilizate materiale naturale și suprafețe texturate care sunt puse în evidență și echilibrate de iluminarea fiecărei camere.

În acest an, câștigătorul trofeului pentru „Cea mai bună amenajare a unui spațiu public”, a fost proiectul sălii de fitness BEAT 45, o amenajare construită cu o gamă de culori și materiale restrânse în jurul a trei elemente (minimalism, lux și spectacol), în timp ce în categoria „Cel mai bun obiect de design al anului”, colecția Shade de patru covoare grafice care explorează conexiunea dintre lumină și spațiu, create prin metoda hand-tufted cu lână din Noua Zeelandă și mătase de bambus, a fost desemnată câștigătoare.

Castigatori ELLE Decoration

Recunoașterea publicului, acordată prin premiul cu același nume, a revenit proiectului Mandachi Hotel&Spa, un complex hotelier care reunește toate atributele unui sejur de lux: spații de cazare generoase, restaurant a la carte, cafe & bar, centru Spa & Wellness ultramodern și de fitness.

La ediția din acest an au mai fost acordate patru trofee, două dintre acestea revenind arhitectului Bogdan Babici, fondator Tecon Architects și câștigător al premiului pentru sustenabilitate oferit de Grundig România, cât și al celui pentru întreaga activitate oferit de ELLE Decoration. Cu o experiență de aproape 20 de ani, acesta a creat identitatea a numeroase proiecte prin care a promovat calitatea spațiului construit, siguranţa în exploatare, confortul, designul, dar și reconversia și reintroducerea în circuitul civil a clădirilor de patrimoniu.

Echipa Romanian Design Week a primit premiul pentru cel mai activ susținător al designului pentru proiectul cu același nume prin care promovează designul românesc contemporan drept instrument ce poate contribui la progresul social, economic și cultural. De asemenea, proiectul Deltacraft a fost recunoscut drept cel mai bun designer de obiect al anului prin prisma activității de mediere către o abordare responsabilă a procesului de design, sustenabilă din punct de vedere natural și conștientă din punct de vedere cultural.

Premiile și nominalizările tuturor categoriilor pot fi găsite la linkul de mai jos: https://www.elle.ro/decoration/.

Partenerii evenimentului au fost ClassIn, Win Herăstrău, Glo, Grundig și YTONG, cu sprijinul Antonescu & Partners și Cătălin Nastăsoiu.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.