Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Electronic Arts va crea EA SPORTS FC™, viitorul fotbalului interactiv centrat pe fani

EA SPORTS FC

EA SPORTS continuă colaborarea cu mai mult de 300 parteneri de licențiere, pentru a crea cel mai mare club de fotbal din lume
Noua eră va începe din 2023 – după ce EA SPORTS va dezvălui, în anul curent, cel mai expansiv joc FIFA de până acum

Electronic Arts Inc. (NASDAQ: EA) a dezvăluit că celebra sa franciză de jocuri video de fotbal interactive va continua, începând cu 2023, sub un nou nume: EA SPORTS FC™. Mutarea va permite EA să ofere comunității sale cea mai interactivă și vastă experiență de sport la nivel global, în colaborare cu peste 300 parteneri din lumea fotbalului.

EA SPORTS FC va deveni platforma prin intermediul căreia EA va inova, va crea și va dezvolta experiențe noi. În plus, aceasta va anima mai multe domenii din jurul sportului, dar va și valorifica forța colectivă a celor 150 milioane jucători de fotbal virtual EA SPORTS. De asemenea, platforma va permite extinderea la sute de milioane de fani, în anii imediat următori.

EA SPORTS FC

„Viziunea noastră pentru EA SPORTS FC este să creăm cel mai mare și cel mai puternic club de fotbal din lume, poziționat în epicentrul pasiunii globale pentru fotbal”, a declarat Andrew Wilson, CEO Electronic Arts. „De aproape 30 ani, construim cea mai mare comunitate de fotbal din lume – cu sute de milioane de jucători, mii de atleți parteneri, sute de ligi, federații și cluburi. EA SPORTS FC va deveni clubul fiecăruia dintre aceștia și clubul fanilor fotbalului de oriunde.”

EA SPORTS FC va etala puterea a mai mult de 300 parteneri de licențiere individuali, oferindu-le astfel jucătorilor acces la peste 19.000 atleți din 700 cluburi de fotbal, peste 100 de stadioane și 30 ligi din toată lumea. Cu EA SPORTS FC, EA va continua să crească amprenta portofoliului său de licențe fotbalistice, prin continua extindere a conținutului licențiat, furnizarea de noi experiențe și noi niveluri de acces asigurate jucătorilor, prin și mai multe platforme decât până acum. De asemenea, EA va continua să contribuie la promovarea globală a inclusivității și la producerea de inovație în direcții noi, precum fotbalul feminin sau fotbalul amator.

Introducerea EA SPORTS FC nu va impacta în niciun fel jocurile actuale de fotbal video produse de EA SPORTS, iar EA și FIFA privesc cu anticipație sosirea toamnei, care va coincide cu livrarea celei mai expansive ediții ale EA SPORTS™ FIFA de până acum. Ultimul joc video FIFA dezvoltat de EA SPORTS va prezenta mai multe moduri de joc, noutăți, ligi, cluburi de fotbal, jucători și competiții decât orice ediție anterioară. În plus, suporterii vor putea experimenta aceste noutăți la nivelul întregului ecosistem EA SPORTS FIFA – incluzând FIFA Mobile, FIFA Online 4 și eSports.

„Suntem recunoscători pentru parteneriatul de durată cu FIFA. Viitorul fotbalului la nivel global este foarte promițător, iar popularitatea sportului la nivel global nu a fost niciodată mai puternic. Noi avem o oportunitate incredibilă, aceea de a plasa EA SPORTS FC în inima sportului, și de a aduce și mai multă inovație și de a oferi mai multe experiențe autentice publicului.”

EA a dezvoltat cea mai extinsă și comprehensivă rețea de parteneriate și licențe din istoria acestui sport – totul cu intenția de a livra fanilor din toată lumea cea mai imersivă experiență de joc. EA SPORTS FC va fi singurul loc în care fanii vor putea evolua în UEFA Champions League, UEFA Europa League, CONMEBOL Libertadores, Premier League, Bundesliga, LaLiga, Serie A și MLS, printre multe altele. Amploarea ecosistemului EA de conținut licențiat îi permite EA să ofere niveluri unice de autenticitate în jocurile video de fotbal ale EA SPORTS, acum și în viitor.

Mai multe informații despre EA SPORTS FC vor fi disponibile începând cu vara anului 2023.

Citate parteneri

Premier League
„EA SPORTS este un partener de termen lung și valoros al Premier League și privim cu anticipație și interes către continuarea colaborării noastre, în noua eră a EA SPORTS FC” – Richard Masters, Chief Executive, Premier League.

LaLiga
„EA SPORTS reprezintă apogeul experiențelor interactive de fotbal – atât în prezent, cât și în viitor. Suntem onorați să continuăm colaborarea cu aceștia, așa cum o facem de peste 20 de ani. Suntem devotați parteneriatului nostru cu EA SPORTS FC pentru a furniza o experiență inovatoare și autentică, și pentru a contribui împreună la creșterea pasiunii pentru fotbal, în toată lumea și pentru mulți ani de acum înainte” – Javier Tebas, Președinte LaLiga.

Bundesliga
„Avem un parteneriat extraordinar cu EA. EA SPORTS este un actor valoros și important în fotbalul global și suntem încântați de rezultatele parteneriatului nostru. Așteptăm cu nerăbdare incorporarea Bundesliga și a Bundesliga 2 în EA SPORTS FC.” – Donata Hopfen, CEO Bundesliga.

UEFA
„Uniți de angajamentul nostru asumat, acela de a deservi fani ai fotbalului din toată lumea, privim cu anticipație către continuare parteneriatului nostru cu EA SPORTS FC și oferirea jucătorilor de experiențe de joc autentice, în cadrul competițiilor inter-cluburi pe care le iubesc.” – Guy-Laurent Epstein, Director Marketing, UEFA.

CONMEBOL
„Conectarea fanilor fotbalului cu cluburile lor de suflet, cu jucătorii preferați și competițiile pe care le urmăresc prin intermediul experiențelor digitale – aceste lucruri sunt esențiale pentru viitorul fotbalului și suntem încântați să facem echipă cu EA SPORTS FC pentru a oferi fanilor din toată lumea acces la aceste experiențe imersive.” – Juan Emilio Roa, Director Comercial și de Marketing, CONMEBOL.

NIKE
„Suntem încântați să continuăm și să extindem parteneriatul nostru de durată cu EA SPORTS, prin intermediul căruia ne aflăm la intersecția dintre sport, cultură și gaming. Parteneriatul nostru cu EA SPORTS FC va contribui la creșterea autentică a modurilor în care comunitățile noastre se pot juca și pot interacționa cu acest sport” – DJ van Hameren, EVP & CMO, NIKE Inc.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.