Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Economia in 2012 – previziunile analistilor

Florin Pogonaru, la Gala Money Channel: „Criza nu se va adânci în 2012”

Cei care au învăţat din greşeli în 2011 vor avea de câştigat în 2012, când vor fi foarte mulţi bani disponibili pentru investiţii, iar criza nu se va adânci, după cum au apreciat analişti şi oameni de afaceri care au participat luni la Gala „Economia în 2012”, organizată şi transmisă în direct de The Money Channel.

Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, afişează un optimism prudent. „Nu ştii cum se vor mişca pieţele… s-a învăţat din greşeli. Criza nu se va adânci. Sentimentul de teamă va persista. Vom avea o nouă criză la fiecare două luni şi vor fi întâlniri la vârf la fiecare două săptămâni pentru a stabiliza lucrurile”, se aşteaptă Pogonaru.

În 2011, motorul creşterii economiei româneşti a fost agricultura, în timp ce real-estate-ul a simţit un serios recul, tendinţă care se va menţine, cel mai probabil, şi în 2012. Se pare că sectorul imobiliar nu va fi vedeta lui 2012, n-a fost nici în 1011. Mulţi dezvoltatori vor folosi acest an de stagnare pentru a restructura portofolii şi a iniţia discuţii cu băncile finanţatoare”, a declarat Daiana Voicu, preşedintele Carlyle Properties. Ea este de părere că „marii jucători vor rămâne, în timp ce soarta micilor proprietari va fi hotărâtă de bănci”.

În schimb, sectorul minier şi resursele naturale în general, precum şi agricultura şi turismul prezintă oportunităţi care trebuie valorificate în 2012.

„Sectorul minier este o mare şansă de a ieşi din criză. Sper ca în 2012 să pornim masiv sectorul miniser. Proiectul nostru va genera 1% din PIB”, a declarat Dragoş Tănase, director general al Roşia Montană Gold Corporation. Acesta a mai precizat că în 2012 vor fi foarte mulţi bani pentru investiţi. "Eu sper ca resursele naturale şi mineritul să devină, practic, o atracţie pentru toată lumea. Deci, acest sector să fie un exemplu de încredere şi un exemplu de dezvoltare a unor investiţii.", a mai spus Tănase.

Gala “Economia în 2012” continuă astăzi cu dezbaterea dedicată pieţei financiare.

Invitaţii lui Radu Soviani vor evalua, diseară, la ora 18, perspectivele pentru 2012 după un an dominat de pierderi. Printre aceştia se vor afla preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, economistul şef de la Unicredit, Dan Bucşa, sau analiştii economici Florin Câţu, Liviu Voinea, Matei Păun, Doru Lionăchescu şi Lucian Isar.

Bucuresti, 13.12.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.