free download 78 travel guides written by experts

Echipamentele achiziționate în urma campaniei LaPrimulBebe #PrimaLinie au ajuns în spitale

235.000 de euro pentru materiale de protecție pentru medicii aflați în prima linie și 2 ventilatoare și 8 monitoare funcții vitale au fost strânși în numai 5 zile de comunitatea LaPrimulBebe

Echipamentele de protecție pentru care comunitatea „LaPrimulBebe” a strâns fonduri în campania umanitară #PrimaLinie au ajuns deja în spitale. Echipa „LaPrimulBebe” a ales să se alăture celor de la „Dăruiește Viața” pentru o comandă mai mare de materiale, mizând pe experiența lor în comenzile rapide și certe. Astfel, contribuția „LaPrimulBebe” se alătură comenzii totale de echipament de specialitate „Dăruiește Viața”, care a umplut un avion și a ajuns în 144 de spitale din 40 de județe. Totodată, echipa coordonată de Atena Boca a comandat și a făcut deja plata aparaturii destinate Societății Române de Anestezie și Terapie Intesivă, o parte din ea ajungând deja.

Odată cu declanșarea stării de urgență, echipa „LaPrimulBebe” lansa în cadrul comunității sale online o campanie umanitară cu scopul de a sprijini pe cei aflați în #PrimaLinie în lupta împotriva noului virus. În numai 5 zile, în care au avut loc 9.100 de licitații online cu scop umanitar, susținute de 11.052 de părinți din comunitate, campania a reușit să adune prin implicarea tuturor 235.000 de euro. Iar acum, echipamentele au ajuns deja în spitale.

„Poate părea lucru puțin ca o parte a societății civile să ofere câteva tone de materiale de unică folosință medicilor. Dar când tu ești acela trimis la război cu mâinile goale, când dușmanul tău are muniție mortală, în timp ce pe tine te așteaptă copiii acasă, cu siguranță nu este lucru puțin. Ne-am alăturat demersului fetelor de la „Dăruiește Viața”, pentru o comandă mare de materiale. În momente de criză, când o lume întreagă se luptă pe aceleași materiale și pe aceeași aparatură eficiența este cea mai importantă. Iar fetele dragi de aici au avut toate cele necesare unei comenzi rapide și certe. In momente ca acestea puterea stă în a lucra împreună. Le mulțumim tuturor celor care s-au implicat pentru că sunt exemplu de dăruire, că sunt exemplu copiilor lor. Că le arată că oamenii au venit pe pământ să stea lângă alți oameni pe care nu îi cunosc. Că viața nu este numai despre noi și familia noastră. Că nu poți sta indiferent, nepăsător, arogant atunci când cei de lângă tine au mâinile întinse spre tine”, spune Atena Boca, fondatoarea „LaPrimulBebe”.

Prima Linie

De cealaltă parte a baricadei, mulțumirile celor din #PrimaLinie nu contenesc. „Salut, nu am găsit timp încă să vă mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut pentru noi! Sunteți ființe minunate care v-ați mobilizat atât de repede. Vă mulțumim pentru tot! Secția ATI Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca” este unul dintre mesajele trimise de un medic aflat în #PrimaLinie, Claudia Rațiu-Pop, medic și mamă care la începutul crizei trimitea un apel diperat către „LaPrimulBebe” pentru a primi materiale de protecție pentru întreaga echipă medicală. Pentru că mai ales atunci când ai un copil acasă, nu ai echipamente de protecție și stai față un față cu un virus care a oprit pe loc o lume întreagă nu poate fi deloc ușor.

Până în acest moment, asociația LaPrimulBebe a reușit să strângă în cadrul campaniilor umanitare pe care le-a demarat de-a lungul anilor suma totală de 1.700.000 de euro! Aparatură esențială a fost cumpărată până acum pentru maternități cu grad mare de prematuritate în București, Iași, Galați, Brașov, Sibiu, Cluj, Ploiești, secția de terapie intensivă nou-născuți Marie Curie a fost dotată cu un sistem performant de supra-avertizare care scade mortalitatea semnificativ, spitalul de pediatrie Moreni este reabilitat și se află în fază de finalizare, refacerea secției de neo-natologie Vâlcea este în curs de proiectare, laboratorul de oncologie pediatrică Louis Țurcanu Timișoara a fost reabilitat și un etaj a fost amenajat în refugiul părinților cu copii bolnavi de cancer de la MagicHome. Toate acestea cu bani strânși de părinții comunității împreună cu echipa LaPrimulBebe, în campaniile sale umanitare.

LaPrimulBebe este deja o mișcare amplă în România, una menită să pună reflectorul pe importanța rolului mamelor în viața copiilor lor, dar mai ales în societatea care va fi condusa nu peste mulți ani de acești copii. LaPrimulBebe, cea mai mare comunitate de sprijin pentru mame educate din România, numără peste 100.000 de mebri și peste 20 de filiale în toată țara. Este singura comunitate din România susținută de Facebook USA, prin bursa Facebook Community Leadership Program 2018 oferită celor mai bune 100 de comunități din lume. Totodată, fondatoarea Atena Boca a fost prima româncă aleasă de curând de Facebook în Top 20 de femei cu impact din Europa, Africa și Middle East, femei pe care le-a celebrat în luna martie pentru ce aduc acestea în societate prin munca lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *