Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

E-Distribuție Muntenia întrerupe alimentarea pentru lucrări de modernizare a stației Afumați

Enel logo

E-Distribuție Muntenia derulează un proiect de modernizare a stației electrice de transformare Afumați, astfel că este nevoită să întrerupă parțial alimentarea cu energie electrică, în ziua de duminică, 7 aprilie 2019, între orele 10 și 18, în unele zone din mai multe localități limitrofe Bucureștiului.

Astfel, în intervalul menționat, va fi întreruptă alimentarea în câteva perimetre din localitățile Afumați, Voluntari, Piteasca, Dobroești, Șindrilița, Găneasa, Cozieni precum și în zona Colentina din Municipiul București.

Regretăm disconfortul provocat clienților pe durata lucrărilor. Proiectul de modernizare vizează dublarea puterii garantate a stației de transformare de la 40 MVA (Mega Volt Ampere) la 80 MVA, ceea ce va permite majorarea consumului în aria alimentată de această stație precum și racordarea de noi clienți, atât casnici cât și industriali. De asemenea, vor fi modernizate echipamente de înaltă și medie tensiune, pentru a crește gradul de siguranță în alimentarea clienților și calitatea serviciului de distribuție.

Enel logo

Proiectul face parte dintr-un plan amplu de investiții derulat de companiile E-Distribuție în România pentru îmbunătățirea calității serviciilor oferite clienților, prin modernizarea și retehnologizarea staţiilor electrice, a rețelei electrice de distribuție și implementarea standardelor de mediu ale Grupului Enel.

Programul detaliat de întreruperi planificate în alimentarea cu energie electrică în zonele de responsabilitate ale companiilor E-Distributie este disponibil pe pagina de internet a companiei https://www.e-distributie.com/ro-RO la secțiunea ”Întreruperi planificate”.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.