Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Dragos Bucur, Dorian Boguta si Alexandru Papadopol, despre “Love Building”, la “Nocturne”

TVR1

de la TVR 1

Întâlnirea cu Nocturnele Marinei Constantinescu are loc azi, 25 noiembrie, de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+

După întâlnirea de săptămâna trecută cu tinerele Iulia Rugină (regizorul filmului Love Building), Oana Răsuceanu şi Ana Agopian (scenariste), discuţia cu generaţia tânără a filmului românesc continuă, în studioul TVR, cu actorii Dorian Boguţă, Dragoş Bucur şi Alexandru Papadopol. Marina Constantinescu îi aşteaptă pe telespectatori la o nouă discuţie despre film luni, de la ora 24.00, la Nocturne de la TVR 1, TVR HD şi online pe www.tvrplus.ro.

Dorian Boguţă, Dragoş Bucur şi Alexandru Papadopol interpretează în Love Building rolurile a trei antrenori de „dragoste", aflaţi într-un cantonament de o săptămână, ocazie cu care cuplurile ajunse pe marginea prăpastiei încearcă să se regăsească. Să-şi aducă aminte de ce s-au îndrăgostit, ce le-a plăcut iniţial unii la alţii, să surmonteze probleme ca rutina, minciuna, trădarea, indiferenţa…

Cei trei antrenori, terapeuţi, pun cuplurile în faţa unor „probe" menite să reaprindă flacăra iubirii. Nimic complicat, lucruri foarte simple pe care, de cele mai multe ori, uităm să ni le amintim şi să le ţinem vii într-o relaţie de dragoste. Telespectatorii pot lua lecţii pentru acasă din această poveste, pentru că nimeni nu este scutit de pericolele care pândesc dragostea.

Despre un film prost şi un film bun. Despre Love Building sau cum să construieşti, să repari şi să ierţi. Din dragoste. Despre proiectul actoriedefilm.ro, iniţiat de cei trei invitaţi ai Marinei Constantinescu, aflaţi amănunte în ediţia de azi, de la ora 24.00, a emisiunii Nocturne.

Noul sezon al emisiunii Nocturne a început pe 7 octombrie cu un invitat special: Ioan Holender. Apoi, lumea filmului a fost descifrată cadru cu cadru de: operatorul Vivi Drăgan Vasile, regizorul Cristi Puiu, criticul de film Mihai Chirilov, producătorul de film Ada Solomon, „vocea filmelor” Irina Margareta Nistor, scenaristele Oana Răsuceanu şi Ana Agopian şi regizorul de film Iulia Rugină.

Criticul de teatru Marina Constantinescu a început să facă televiziune în 2000, ca realizator al emisiunii Cabina de montaj, iar din 2001 povestea ei continuă cu Nocturne, emisiune difuzată de TVR1.

Nocturne este o reverenţă în faţa valorii, a verticalităţii morale şi profesionale, aşa cum o descrie şi Marina Constantinescu. „Nocturnele sunt poveşti cu şi despre oamenii din mine şi din jurul nostru. Sondez continuu pe terenul marilor valori, prea puţin cunoscute, pe de o parte, precum şi dialoghez cu mari personalităţi, prea bine cunoscute, pe care încercăm să le prezentăm, cu smerenie şi cu modestie, în imagini mai puţin bătătorite, cu stări mai puţin intuibile." Marina Constantinescu face echipă la Nocturne cu regizorul Aurel Badea şi producătorul Oana Cucuruzeanu.

Întreaga colecţie de emisiuni Nocturne poate fi vizionată online pe www.tvrplus.ro, iar cei interesaţi pot interacţiona cu echipa emisiunii pe pagina de Facebook – //bit.ly/NocturneTVR1.

Bucuresti, 25.11.2013
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.