Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Depanero deschide un call center la Galați

Echipa call center Galati, Depanero

· 12 agenți vor lucra în call center-ul din Galați
· Peste 30.000 de apeluri sunt înregistrate, lunar, în call center-ul Depanero
· Durata medie de așteptare pentru un apel va scădea sub 1 minut

Depanero, cea mai mare firmă de service electro-IT din România, deschide un call center la Galați, cu scopul de a îmbunătăți calitatea serviciilor de suport oferite clienților și de a susține activitatea echipei din call center-ul din București.

Echipa call center Galati, Depanero

Call center-ul din Galați este funcțional de la începutul lunii martie, fiind deservit, în prezent, de 12 angajați, cu o medie de vârstă de 26 de ani și cu experiență în activitatea de customer care. Numărul angajaților din call center poate fi suplimentat în viitor, în funcție de nevoile de business și de necesitatea extinderii.

„Decizia deschiderii unui nou call center a venit pe fondul accentuării unei probleme cu care se confruntă întreaga piață și de care nici compania Depanero nu a fost ferită – fluctuația mare de personal, mai ales pe poziții entry-level, cu rate mai ridicate în București comparativ cu alte orașe din provincie. Optimizăm constant serviciile oferite clienților noștri, de aceea suntem convinși că interacțiunea acestora cu Depanero se va îmbunătăți semnificativ în perioada următoare, atât din punct de vedere al rapidității preluării solicitărilor telefonice, cât și al rezolvării situațiilor cu care aceștia se confruntă”, a declarat Adrian Antohi, director general Depanero.

În prezent, în call center-ul Depanero sunt înregistrate peste 30.000 de apeluri pe lună, a căror durată medie de așteptare este de 2 minute. Ca urmare a deschiderii noului call center din Galați, Depanero estimează că durata medie de așteptare pentru un apel va scădea sub un minut, în perioada următoare.

Prin intermediul call center-ului Depanero sunt oferite clienților, la nivel național, servicii precum: suport informațional legat de procedurile de service; deschidere solicitări de service pentru intervenții (reparații, instalări, constatări) la domiciliul clientului; înregistrare comenzi pick-up prin curier pentru produsele care se repară la sediul Depanero; servicii de troubleshooting și oferirea de suport în utilizarea produselor; suport informațional legat de stadiul reparațiilor; preluare și analiză reclamații; servicii de vânzări: taloane instalări, accesorii produse, garanție extinsă.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.