Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Denzel Washington despre „era post-truth”, în prima ediţie „Lumea azi” din 2017

ioana-dumitrescu6608

Emisiunea de analiză şi sinteză a politicii mondiale revine în grila TVR. Tema primei ediţii – „era post-truth”, explicată de Denzel Washington şi analizată de jurnalista TVR Ioana Dumitrescu împreună cu ziaristul româno-american Grigore Culian, care va intra în direct de la New York. Pe 4 martie, de la ora 13.30, în direct la TVR 1 şi pe TVR+.

De sâmbătă, 4 martie, jurnalista TVR Ioana Dumitrescu ne prezintă şi explică, la Lumea azi, cele mai importante evenimente internaţionale. Politicieni din lumea largă, ziarişti importanţi vin să analizeze mersul lumii de azi. Emisiunea poate fi urmarită în direct la TVR 1 şi online, pe TVR+, în fiecare sâmbătă, de la ora 13.30.


„Lumea azi nu a fost concepută ca o emisiune de nişă. Ea nu se adresează unui anume tip de public. Obiectivul meu este ca, prin aceasta emisiune, să explic pe înţelesul tuturor acţiunile politicienilor din lumea largă: de unde vin războaiele; cum ne afectează pe noi deciziile luate la nivelul unor organizaţii ca NATO sau UE; ce se ascunde în spatele declaraţiilor politice. Vom acorda o atenţie deosebită situaţiei din ţările vecine, dar nu vom uita nici faptul divers”, dezvăluie Ioana Dumitrescu, realizatoarea şi moderatoarea emisiunii.

Prima ediţie Lumea azi din această primăvară aduce o temă tot mai des întâlnită la nivel mondial: era post-truth. Aflăm sâmbătă cum se defineşte exact această noţiune şi cum a ajuns ea în dicţionarul Oxford, iar actorul de Oscar Denzel Washington vorbeşte despre cum s-au transformat canalele de ştiri în canale de opinie. Ce face breasla? Cum pot discerne internauţii între ficţiune şi realitate? Ioana Dumitrescu analizează totul pe 4 martie, la Lumea azi, împreună – via Skype – cu ziaristul Grigore Culian, fondatorul publicaţiei „New York Magazin”.

Tot în prima ediţie a emisiunii aflăm şi cum reuşeau prizonierii evrei să trimită informaţii în afara lagărelor de concentrare. Acestea şi alte subiecte, sâmbătă, de la 13.30, la Lumea azi, la TVR 1 şi online, pe TVR+.

Ioana Dumitrescu este o veterană a jurnalismului internaţional. De 24 de ani este parte din echipa Ştirilor TVR. A fost corespondent CNN şi este singurul jurnalist din România care a lucrat într-o organizaţie mondială, OSCE. La Sarajevo, a participat alături de reprezentanţii NATO şi ONU la implementarea acordurilor de pace de la Dayton. Emisiunea Lumea azi, deja un brand al TVR, a fost mereu apreciată de telespectatori.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.