Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Dell isi extinde gama de sisteme desktop studio optimizate pentru divertisment

•    Tehnologii şi componente destinate divertismentului de înaltă definiţie
•    Design ideal pentru orice tip de spaţiu: mini-tower tradiţional sau slim-tower

Dell a anunţat ieri lansarea la nivel global a sistemelor desktop Studio şi Studio Slim – extinzând astfel gama de sisteme desktop Studio, optimizate pentru utilizarea în spaţiile destinate divertismentului şi în activităţi multimedia. Cu un preţ de pornire de 489 euro, care include TVA şi taxe de expediere, aceste sisteme PC cu un design elegant oferă o multitudine de funcţii destinate divertismentului, inclusiv suport standard pentru tehnologiile DirectX10 şi Blu-Ray Disc™ şi ieşire HDMI pentru conectarea facilă la televizoare de înaltă definiţie. Beneficiind de tehnologii de ultimă generaţie şi fiind concepute pentru a deveni vedetele spaţiului destinat divertismentului, sistemele desktop din gama Studio oferă performanţe multimedia superioare, cu o scalabilitate optimă, venind în întâmpinarea preferinţelor şi cerinţelor specifice ale utilizatorilor. Configurarea acestor tehnologii şi componente permite:
·    Vizualizarea de imagini de mari dimensiuni, redarea fişierelor MP3 şi vizualizarea în timp real a posturilor TV de pe Internet printr-o conexiune realizată prin portul HDMI integrat.
·    Adăugarea unui drive Blu-ray opţional pentru vizualizarea Filmelor Blu-Ray  pe un televizor de înaltă definiţie sau un monitor plat HD din gama performantă Dell.
·    Adăugarea unui tuner TV opţional şi utilizarea sistemului de operare Windows Media Center de la Microsoft cu funcţii pentru redare/pauză/înregistrare care permit utilizatorilor să vizualizeze şi să înregistreze programe TV transmise în direct.

Design funcţional şi opţiuni de personalizare

Cu un finisaj negru elegant şi sofisticat, noile sisteme desktop din gama Studio se armonizează facil cu spaţiile destinate divertismentului. Utlizatorii pot alege între sistemul desktop Studio, cu o carcasă de tip mini-tower care oferă multiple opţiuni de actualizare sau sistemul desktop de tip tower Studio Slim, care oferă un design elegant şi compact, ideal pentru utilizarea în spaţii de lucru reduse. 
   
Utilizate ca centru de divertisment sau pentru prezentări de imagini şi redare de materiale video, sistemele desktop Studio includ o varietate de tehnologii şi componente standard şi opţionale care oferă o experienţă superioară a creării şi vizualizării de conţinut. Configuraţia standard include:
·    Şase porturi USB 2.0 (2 în faţă, 4 în spate) pentru o conectare facilă la camere foto, MP3 playere sau spaţii de stocare.
·    Port 1394a integrat pentru conexiuni rapide la camere video digitale
·    Suport pentru tehnologiile DirectX10 şi Blu-ray Disc cu grafică integrată
·    Ieşire HDMI pentru conectare la un televizor sau un afişaj de înaltă definitie
·    Gigabit Ethernet pentru încărcare şi descărcare mai rapidă de conţinut
·    Cititor de carduri media 16-în-1 integrat cu sistemul desktop Studio (opţional cititor de carduri media 19-1 cu sistemul desktop Studio Slim)
·    Sursă de alimentare de 350 W pentru sistemul desktop Studio şi 250 W pentru sistemul Studio Slim

Funcţiile şi componentele opţionale includ:
·    Actualizări pentru placa video de la ATI
·    Drive-uri Blu-ray Disc™
·    Wi-Fi 802.11n integrat
·    Tuner TV integrat cu telecomandă
·    Tastatură fără fir şi mouse

Asistenţă şi service

Dell oferă o gamă largă de servicii şi opţiuni suplimentare pentru o utilizare mai facilă a sistemelor şi menţinerea unei performanţe optime, precum:
·    Dell Support Center: Centrul de suport şi service Dell poate fi accesat rapid selectând o pictogramă de pe desktop care permite soluţionarea automată a anumitor probleme, actualizări de software şi oferă instrumente pentru menţinerea sistemului la zi şi pentru o rulare eficientă.
·    DellConnect™ – Asistenţă de la distanţă: Experţii Dell sprijină utilizatorii în diagnosticarea şi soluţionarea problemelor legate de PC printr-o conexiune la Internet (disponibil numai cu sistemele de operare Windows).

Bucuresti, 25.09.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.