Adina Rosetti
Curtea Veche Publishing
Opt povestiri despre copii si copilarie, dar si despre dramele adultilor vazute prin ochii tinerilor sunt incluse de Adina Rosetti in volumul „De zece ori pe buze” (al doilea volum al sau). Dupa un prim roman foarte bine primit, Adina Rosetti s-a orientat spre o alta zona, iar povestile incluse in volumul recent aparut la Curtea Veche Publishing vin cu tehnici diferite.
Unele povestiri au mult dialog, in timp ce altele infatiseaza trairile personajelor si intamplarile din viata lor in lungi descrieri, uneori in fraze atat de lungi incat iti poti aduce aminte de Proust si „In cautarea timpului pierdut” si faimoasa fraza de acolo in care chiar autorul zice ca probabil cititorul nu mai stie unde a inceput si despre ce a fost vorba pana in acel moment.
Cartea nu este una adresata copiilor, chiar daca ii are pe cei mici in centru. Intamplarile, fie ele vesele sau triste, trezesc o melancolie aparte si se adreseaza clar adultului, indiferent de numele de alint folosite sau de personajele incluse. Modul in care unii parinti se cearta, iar mama arunca cu o jucarie a copilului in tata, un copil care ajunge pe marginea unui bloc si se gandeste cum ar fi sa se arunce – iata doar doua exemple care arata de ce volumul este pentru adulti si nu pentru cei mici.
Cartea ori te captiveaza, ori te face sa o lasi din mana imediat. Sau, cel putin, sa treci la o alta povestire. Dar, daca reusesti sa citesti povestirile incluse, sa treci prin starile variate infatisate si sa iti aduci aminte de limbajul copiilor, de umorul lor, de tristetea lor, de prima iubire si de modul in care evolueaza aceasta, de jocurile copilariei etc., atunci ajungi sa indragesti personajele, sa traiesti alaturi de ele, bucurandu-te sau suferind.
{mosloadposition user9}
