Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

De sarbatori, HapiHap a adus “1000 de zambete pentru 1000 de copii”

cu sprijinul fundatiei FARA, asociatiei OvidiuRom si asociatiei ACSIS

Copii care au beneficiat de această campanie vor primi produsele donate de consumatori la începutul lunii decembrie, primele centre vizitate fiind cele din zona Bucureștiului.

Campania “1000 de zâmbete pentru 1000 de copii” realizată sub umbrela brandului HapiHap s-a derulat începând cu jumătatea lunii noiembrie 2011 în centrul Carrefour Orhideea din București, oferind consumatorilor români posibilitatea de a oferi un cadou unuia dintre copiii cu vârste de până la 18 ani aflați în grija FARA, Ovidiu Rom și Acsis.

„HapiHap și-a propus să abordeze diferit această campanie: fiecare copil a spus ce își dorește și astfel fiecare consumator a putut să aleagă un cadou direct pentru unul dintre beneficiari, cumpărând și donând jucării, cărți de colorat, rechizite, acuarele sau plastilină, după caz. În săptămânile dedicate strângerii de cadouri pentru copii, am avut șansa de a interacționa direct cu consumatorul și ne-a bucurat faptul că românii au îmbrățișat acreastă campanie și au vrut să contribuie într-un număr atât de mare”, a declarat Violeta Niculae, Marketing Manager Titan.

Copiii vizați de campanie se află în grija fundației FARA și a asociațiilor OvidiuRom și Acsis, atât în centrele din București cât și în alte locații din țară iar donațiile au avut vizat latura educațională, punându-se accentul pe rechizite și jocuri educative, pe lângă colectarea de jucării pentru cei mai mici dintre beneficiari.

La începutul lunii decembrie, reprezentanţii Titan au înmânat produsele copiilor din centrele pe care le-au vizitat din zona Bucureștiului, s-au jucat cu micuții și au încercat să afle mai multe de la ei despre lucrurile care îi fac să zâmbească.

Donațiile pentru centrele din afara Capitalei vor fi înmânate copiilor în zilele următoare, astfel încât fiecare dintre micuți să primească cadoul cumpărat pentru ei de către consumatorii români până la vacanța de Crăciun .

Despre Titan

Titan S.A. este o companie cu tradiţie pe piaţa de morărit şi panificaţie, find una din cele mai vechi fabrici de profil din ţară. Compania se numără printre liderii pieţei de morărit şi panificaţie din România, deoarece, de-a lungul timpului şi-a diversificat portofoliul de produse şi a investit în construcţia unei fabrici moderne, cu o capacitate de producţie mai mare.

Titan S.A. produce şi comercializează: făină, mălai, griş, pesmet, pâine proaspătă, toast, fulgi de porumb şi specialităţi de patiserie. În prezent, Titan SA. are circa 880 de angajaţi, locaţi în cele două centre importante din Bucureşti şi Târgu Mureş.

Despre fundațiile și asociațiile beneficiare

Despre ACSIS

Asociația pentru o Comunitate Solidară și Intervenție Socială – ACSIS s-a constituit în 2004 ca persoană juridică de drept privat, neguvernamentală, fără caracter politic sau religios, cu caracter nonprofit și functionează sub umbrela a 4 valori: responsabilitatea, educația continuă, unicitatea și solidaritatea.

„Asociația ACSIS sprijină familiile cu risc social crescut, pentru a preveni separarea copilului de familie. Beneficiarele sunt în special mame care se confruntă cu multiple dificultăţi: respingere din partea familiei de origine/extinse, lipsa veniturilor necesare acoperirii nevoilor de trai, lipsa sprijinului din partea partenerului, lipsa educaţiei, mame singure, mame adolescente. Până în prezent, 2033 de mame au beneficiat de serviciile sociale ACSIS , iar 2958 copii au rămas alături de mamele lor datorită sprijinului primit” a declarat Maria Neagoe, coordonator proiect

Despre Fundația FARA

Fundatia FARA România este o organizație neguvernamentală care de peste 20 ani oferă servicii complexe copiilor și tinerilor dezavantajați în judetul Suceava, llfov și mai recent Satu Mare.

Aceste servicii acoperă o gamă largă de nevoi de la găzduire, educare, reabilitare și recuperare, instruire și dezvoltare a abilităților de viață independent până la încadrarea în muncă a copiilor și tinerilor proveniți din instituțiile de ocrotire sau aflați fără îngrijirea familiilor biologice, dar și copiilor și tinerilor adulți cu dizabilități sau nevoi speciale dizinstituționalizați sau din familii.

"Misiunea Fundaţiei FARA este furnizarea de servicii sociale pentru acei copii uitaţi, pentru tineri şi familiile lor care nu le pot asigura o viaţă decentă, atingerea potenţialului de care sunt capabili, ieşirea din cercul sărăciei, integrarea în viaţa socială şi economică prin promovarea valorilor creştine şi speranţa în viitor" a declarat Ramona Gotteszman – Director FARA Romania

Despre OvidiuRom

Misiunea Ovidiu Rom este de a integra fiecare copil sărac între 3 si 6 ani din România în sistemul de învăţământ pentru a le oferi sansa să devină membri activi ai societăţii. Leslie Hawke şi Maria Gheorghiu au iniţiat primul lor program–instruirea femeilor sărace şi asigurarea accesului la educaţie pentru copiii lor– în Bacău, în 2001. În 2004, Hawke şi Gheorghiu au fondat ONG-ul Asociatia Ovidiu Rom şi au extins programele lor şi în Bucureşti.

Leslie Hawke, Preşedintele Asociaţiei Ovidiu Rom a declarat: “În ultimii zece ani am dezvoltat o strategie ce integrează educaţia progresivă, implicarea comunităţii locale, un mediu prielnic de învăţare şi participarea părinţilor. Un element cheie al succesului nostru a fost sprijinul material oferit familiilor care, fără acest stimulent, ar amâna trimiterea copiilor la grădiniţă din cauza obişnuiţei, sărăciei sau nepăsării. Scopul nostru final este introducerea acestui subiect pe agenda publică în calitate de prioritate naţională majoră, astfel încât fiecare copil sărac din România, cu vârsta între 3 şi 6 ani, să fie înscris în sistemul educaţional, pentru a beneficia de şansa de a deveni un membru activ al societăţii.”

Programul Fiecare Copil în Grădiniţă este implementat în 36 de locaţii, din 20 de comunităţi, sprijinind în prezent 1400 de copii săraci cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani să meargă la grădiniţă, pentru ca mai apoi să înceapă şcoala cu succes. Proiectul este finanţat în mare măsură de către sectorul corporativ român. Programul Fiecare Copil în Grădiniţă reliefează importanţa educaţiei timpurii, având obiectivul de a include acest subiect pe agenda publică în calitate de prioritate naţională majoră.

Pentru mai multe informaţii vizitaţi site-ul www.ovid.ro.

Bucuresti, 08.12.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.