Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Corpul european de solidaritate: o nouă cerere de propuneri de proiecte

Corpul european de solidaritate

Comisia Europeană invită părțile interesate să prezinte idei de proiecte în cadrul Corpului european de solidaritate. O sumă totală de 44 milioane de euro a fost alocată din bugetul UE pentru proiectele selectate, care vor fi deschise tuturor tinerilor din Europa și din afara acesteia. Aceasta este prima dintr-o serie de cereri de propuneri care, până la sfârșitul anului 2020, va face posibilă participarea a cel puțin 100.000 de tineri la Corpul european de solidaritate.

Comisarul pentru buget și resurse umane, Günther H. Oettinger, a declarat: „Odată cu lansarea acestei noi cereri de propuneri în cadrul Corpului european de solidaritate, ne îndeplinim angajamentul de a oferi tinerilor mai multe oportunități de a participa la activități de solidaritate. Finanțat din bugetul UE, Corpul european de solidaritate este cel mai bun cadru pentru tinerii care doresc să învețe, să împărtășească experiențe și să își folosească energia pentru binele comun.”

Corpul european de solidaritate

Tibor Navracsics, comisarul pentru educație, cultură, tineret și sport, a declarat: „Solidaritatea este una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene. În repetate rânduri, tinerii din întreaga UE au dovedit că au voința de a-i ajuta pe cei aflați în dificultate. Prin crearea unui cadru special și prin punerea la dispoziție a fondurilor necesare pentru perioada 2018-2020, dorim să le oferim tinerilor mai multe posibilități de a se implica, inclusiv posibilitatea de a forma un grup de voluntari și de a veni cu propriile idei pentru proiecte de solidaritate.”

Comisarul pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, Marianne Thyssen, a adăugat: „Corpul european de solidaritate ajută tinerii, contribuind la dezvoltarea lor profesională și la integrarea lor pe piața forței de muncă. Având o puternică dimensiune europeană a solidarității, Corpul de solidaritate reprezintă o oportunitate extraordinară pentru tineri să își dezvolte aptitudini interpersonale și să dobândească cunoștințe noi, toate acestea reprezentând o valoare adăugată atât pentru ei înșiși, cât și pentru societate în general.”

Ce proiecte sunt eligibile?

Cererea de propuneri lansată astăzi este deschisă unei game de proiecte mai ample decât oricând: pe lângă voluntariatul individual pe termen mai lung, stagiile și locurile de muncă în domeniul solidarității, vor fi eligibile următoarele proiecte:
• Organizațiile vor putea oferi proiecte pe termen scurt (de la două săptămâni la două luni) pentru echipe de voluntari. Organizațiile vor trebui mai întâi să primească o etichetă de calitate, pentru care pot aplica în orice moment prin depunerea unei cereri la agenția națională Erasmus + sau, în anumite cazuri, la Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură.
• Nu numai organismele publice și private cu sediul în statele membre ale UE pot solicita finanțare. Tinerii înscriși pe portalul Corpului european de solidaritate vor putea, de asemenea, să formeze un grup de cel puțin cinci participanți și să-și creeze propriile activități de solidaritate.
• Anumite proiecte ale Corpului european de solidaritate în domeniul voluntariatului sunt, de asemenea, deschise participării organizațiilor din Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Turcia, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și din alte țări partenere din afara UE.

Etapele următoare

Proiectele din cadrul cererii de propuneri lansate astăzi vor fi selectate odată ce Parlamentul European și Consiliul vor adopta în mod oficial propunerea Comisiei, în urma acordului lor politic din iunie 2018. Termenul limită de depunere a propunerilor este 16 octombrie 2018, cu excepția proiectelor propuse de echipele de voluntariat, care vor avea timp să aplice până la 18 ianuarie 2019.

Context

Condițiile detaliate ale cererii de propuneri lansate astăzi, inclusiv prioritățile și instrucțiunile de depunere a candidaturilor pentru fiecare proiect pot fi consultate în Ghidul Corpului european de solidaritate.

Corpul european de solidaritate a fost lansat în decembrie 2016. De atunci s-au înscris 72.000 de tineri, din care 7.000 sunt implicați în activități de solidaritate.

În mai 2017, Comisia a prezentat o propunere de alocare a peste 340 de milioane de euro pentru Corpul european de solidaritate și pentru consolidarea structurii sale juridice, astfel încât să fie oferite posibilități de participare pentru cel puțin 100.000 de tineri până la sfârșitul anului 2020. În iunie 2018, Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord politic cu privire la această propunere, care trebuie acum să fie adoptată în mod oficial de către ambele părți. Între timp, pot fi adoptate măsuri pregătitoare, cum ar fi lansarea cererii de propuneri de astăzi.

La 11 iunie 2018, Comisia a prezentat propunerea sa pentru Corpul european de solidaritate după 2020, alocând 1,26 miliarde de euro pentru a permite unui număr de aproximativ 350.000 de tineri să participe la o activitate de solidaritate.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.