Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BMW Group, Intel şi Mobileye îşi unesc forţele pentru a aduce condusul complet autonom pe străzi până în 2021

• Flote de automobile complet autonome ca bază pentru noi servicii de mobilitate în mediul urban
• BMW Group, Intel şi Mobileye creează o platformă deschisă pentru următoarea generaţie de automobile pentru a crea cea mai sigură platformă autonomă, de la închiderea uşilor la centru de date
• Cele trei companii împărtăşesc o viziune şi un obiectiv comune, de a alinia industria la o platformă bazată pe standarde pentru a aduce rapid automobilele autonome pe piaţă

Bucureşti/München. BMW Group, Intel şi Mobileye îşi unesc forţele pentru ca automobilele autonome şi conceptele de mobilitate ale viitorului să devină realitate. Cei trei lideri din industria auto, industria tehnologiei şi viziunii computerelor şi cea a învăţării mecanice colaborează pentru a oferi soluţii prin care condusul complet autonom să intre în producţia de serie până în 2021.

Viitorul condusului autonom promite să schimbe vieţile şi societăţile în bine. Dar drumul spre o lume a condusului complet autonom este unul complex şi va necesita soluţii complete care se integrează în întreaga reţea de informaţii, de la blocarea uşilor la centre de date. Furnizorii de transport din viitor trebuie să valorifice tehnologiile ce evoluează rapid, să colaboreze cu parteneri complet noi şi să se pregătească pentru oportunităţi pline de provocări.


Împreună cu Intel şi Mobileye, BMW Group va dezvolta soluţiile necesare şi sistemele inovatoare pentru condus complet autonom pentru a aduce aceste tehnologii în producţia de serie până în 2021. Modelul BMW iNEXT va fi baza pentru strategia BMW Group privind condusul autonom şi pune bazele pentru flotele de automobile complet autonome, nu doar pe autostrăzi, ci şi în mediul urban având ca obiectiv soluţiile de ridesharing autonom.

BMW Group, Intel şi Mobileye au convingerea că tehnologiile condusului autonom vor face călătoriile mai simple şi mai sigure. Obiectivul colaborării este acela de a dezvolta soluţii orientate spre viitor, care să permită conducătorilor nu numai să-şi poată lua mâinile de pe volan, dar şi să atingă aşa-numitul “eyes off” (nivelul 3) şi, în cele din urmă, “mind off” (nivelul 4) prin care timpul petrecut de conducător în automobil să fie unul de relaxare sau de lucru. Acest nivel de autonomie ar permite automobilului, la nivel tehnic, să atingă etapa finală a călătoriei “driver off” (nivelul 5), fără un conducător uman în interior. Acesta deschide oportunitatea pentru flote autonome până în 2021 şi pune bazele pentru modele de business complet noi într-o lume mobilă conectată.

La 1 iulie 2016, cei trei parteneri au fost prezenţi la sediul BMW Group din München pentru a-şi prezenta angajamentul privind stabilirea unui standard al industriei şi definirea unei platforme deschise pentru condus autonom. Platforma comună va aborda condusul autonom de la nivelul 3 la nivelul 5 şi va fi disponibil pentru mai mulţi comercianţi de automobile şi alte industrii care ar putea beneficia de pe urma automobilelor autonome şi a învăţării mecanice profunde.

Companiile au fost de acord cu un set de etape şi rezultate pentru a livra automobile complet autonome pe baza unei arhitecturi de referinţă comună. Pe termen scurt, companiile vor demonstra un drive test autonom cu un prototip de condus autonom avansat (highly automated driving / HAD). În 2017, platforma se va extinde către flote cu drive teste de autonomie extinsă.


“Astăzi marcăm un reper important pentru industria auto, fiind momentul în care intrăm într-o lume a noii mobilităţii. Împreună cu BMW Group şi Intel, Mobileye pune bazele pentru tehnologia mobilităţii viitorului care permite condusului complet autonom să devină realitate în următorii ani”, a declarat cofondatorul Mobileye, preşedintele şi directorul tehnic executiv, Prof. Amnon Shashua.

“Mobileye este mândră să contribuie cu experienţa sa în detectare, localizare şi politica privind condusul auto pentru a permite un condus complet autonom în această colaborare. Procesarea detectării, asemenea capacităţilor noastre de a înţelege deja scena de condus printr-o singură cameră, va fi implementată pe cel mai recent circuit integrat al Mobileye, EyeQ®5, iar dezvoltarea de colaborare a algoritmilor de fuziune va fi implementată pe platformele de calcul Intel. În plus, tehnologia Mobileye Road Experience Management (REM / managementul experienţei rutiere) va oferi o localizare precisă în timp real şi va modela scena de condus pentru a sprijini în mod esenţial condusul complet autonom.”

Intel aduce un portofoliu vast de tehnologii pentru a alimenta şi pentru a conecta miliarde de dispozitive inteligente şi conectate, inclusiv automobile. Pentru a face faţă volumului de lucru complex solicitat de automobilele autonome în mediul urban, Intel furnizează putere de calcul care variază de la procesoare Intel® Atom™ la Intel® Xeon™, ce livrează până la un total de 100 teraflopi de performanţă eficientă a puterii fără să fie necesară rescrierea condurilor.

“Automobilele complet autonome şi toate cele la care sunt conectate vor necesita creiere electronice puternice şi fiabile pentru a le face suficient de inteligente astfel încât să navigheze prin trafic şi să evite accidentele”, a declarat directorul executiv Intel, Brian Krzanich. “Acest parteneriat între BMW Group, Intel şi Mobileye ne va ajuta să furnizăm rapid pe viziunea noastră de a reinventa experienţa condusului. În cadrul acestei colaborări aducem un set vast de active pentru interiorul automobilelor şi cloud computing, conectivitate, siguranţă şi securitate, dar şi învăţare mecanică care să permită soluţii complete reale.”

Prin Strategy Number ONE > NEXT, BMW Group a dezvoltat cadrul de a rămâne principalul vector din spatele mobilităţii individuale premium. Această abordare va devenit realitate în 2021 prin modelul BMW iNEXT, deschizând o nouă eră a mobilităţii.

“La BMW Group, dintotdeauna ne-am străduit să avem o poziţie de lider din punct de vedere tehnologic. Acest parteneriat subliniază Strategy Number ONE > NEXT de a forma mobilitatea individuală a viitorului”, a declarat Harald Krüger, preşedinte al Consiliului de Administraţie al BMW AG. “După ce am investit în tehnologia HERE a hărţilor live de înaltă definiţie, experienţa combinată a Intel, Mobileye şi BMW Group va furniza următorul pilon principal pentru a aduce condusul complet autonom pe şosele. Deja am demonstrat asemenea soluţii inovatoare prin conceptele VISION NEXT 100. Prin acest salt tehnologic, oferim clienţilor noştri un nivel complet nou de plăcere a condusului, în timp ce deschidem drumul pentru noi concepte de mobilitate premium.”

Despre Intel

Intel (NASDAQ: INTC) extinde limitele tehnologiei pentru a face posibile cele mai uimitoare experienţe. Informaţii despre Intel şi activitatea celor peste 100.000 de angajaţi ai săi pot fi găsite la newsroom.intel.com şi intel.com.

Despre Mobileye

Mobileye N.V. (NYSE: MBLY) este lider global în dezvoltarea viziunii computerelor şi învăţării mecanice, a analizei datelor, localizării şi cartografierii pentru Advanced Driver Assistance Systems (sisteme avansate de asistare a condusului) şi condus autonom. Tehnologia noastră păstrează pasagerii în siguranţă pe drum, reduce riscul accidentelor în trafic, salvează vieţi şi are potenţialul de a revoluţiona experienţa condusului prin faptul că permite condusul autonom. Algoritmii de software care sunt proprietatea noastră şi chipurile EyeQ® realizează interpretări detaliate a câmpului vizual din dorinţa de a anticipa posibilele coliziuni cu alte automobile, pietoni, biciclişti, animale, reziduuri şi alte obstacole. Produsele Mobileye au şi capacitatea de a detecta marcajele rutiere precum benzile, limitele de drum, barierele şi alte obiecte asemănătoare; identifică şi citesc semnele de circulaţie, semnele direcţionale şi semafoarele; creează un Roadbook™ al traseelor localizate şi al reperelor vizuale prin utilizarea REM™; şi furnizează cartografiere pentru condus autonom. Produsele noastre sunt sau vor fi integrate în modele de automobile de la 25 de constructori auto din lume. Produsele noastre sunt disponibile şi pe piaţa pieselor de schimb.

Declaraţii orientate spre viitor

Acest comunciat de presă conţine anumite declaraţii orientate spre viitor. Termeni precum “consideră”, “intenţionează”, “se aşteaptă”, “prevede”, “anticipează” şi “viitor” sau expresii similare au intenţia de a identifica declaraţii cu privire la viitor. Aceste declaraţii sunt doar previziuni bazate pe aşteptări şi previziuni cu privire la evenimentele viitoare. Nu ar trebui să vă bazaţi în mod nejustificat pe aceste declaraţii. Numeroşi factori pot face ca actualele rezultate să difere material de orice declaraţie cu privire la viitor, inclusiv factorii de risc şi alte aspecte prezentate în declaraţiile publice ale fiecărei părţi din acest comunicat de presă. Nici una din părţi nu îşi asumă vreo obligaţie de a actualiza sau de a revizui vreo declaraţie cu privire la viitor, ca urmare a unor informaţii noi, evenimente viitoare sau în alt mod, cu excepţia cazurilor când este cerut de lege.

Intel şi logo-ul Intel sunt mărci înregistrate ale Intel în SUA şi alte ţări.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.