Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Compromisurile nu trebuie facute impotriva interesului public si al interesului publicului”,

Radu Moraru, invitat la Nocturne, de la TVR 1, TVR HD şi TVR+

Luni, 27 mai, de la ora 23.00

Realizatoarea Marina Constantinescu stă de vorbă luni, 27 mai, de la ora 23.00, cu jurnalistul şi realizatorul tv Radu Moraru la Nocturne, de la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

În demersul declarat de a face radiografia puterii verbului, a responsabilităţii, a compromisului, a vinei, a asumării, a derapajului, Marina Constantinescu va încerca să afle de la invitatul ei cum a început munca de jurnalist, dacă îşi au rostul compromisurile în acest domeniu, dar şi despre regrete şi greşeli.

Radu Moraru povesteşte la Nocturne despre cum a început munca în televiziune, despre întâlnirea cu Adrian Sârbu, despre experienţele lui de muncă la câteva posturi de televiziune, printre care Antena 1 şi Pro TV. „Eu nu m-aş fi angajat pe mine să apar la televizor. Mi se părea ca sunt prea slab, la propriu. Ştiam însă că am voce bună. Am apărut când Antena 1 mi-a pus clauza în contract să apar”, mărturiseşte Radu Moraru.

„Compromisurile nu trebuie făcute împotriva interesului public şi al interesului publicului", mai este de părere Radu Moraru, care va explica la Nocturne mai detaliat această afirmaţie.

Cât despre regrete şi greşeli, Radu Moraru îşi aminteşte un episod cu Andreea Marin „La presiunea producătorilor mei care m-au împins spre o zonă mondenă, am pus întrebarea dacă Andreea Marin chiar o fi însărcinată cu Ion Ţiriac. A intrat Andreea pe telefon, supărată, şi m-a făcut cu ou şi cu oţet. Am recunoscut că am greşit". (Radu Moraru)

În fiecare luni, de la ora 23.00, Marina Constantinescu stă de vorbă cu jurnalişti de impact din presa românească, fără nicio intenţie de a judeca, ci doar cu aceea de a înţelege derapajele de la deontologia profesiei de jurnalist. În noul sezon Nocturne, Marina Constantinescu încearcă o radiografie a societăţii şi, implicit, a presei româneşti prin interviuri cu jurnalişti de primă linie. „Noul este reprezentat acum de încercarea mea de a radiografia şi altfel ce înseamnă un lider de opinie, acela din mass media.

Dialogul pe teritoriul Nocturnelor s-a purtat cu jurnaliştii Marius Tucă, Liviu Mihaiu, Emil Hurezeanu, Mihai Gâdea, Robert Turcescu, Radu Banciu, iar după ediţia cu Radu Moraru, vor urma Ovidiu Ioaniţoaia şi Cristian Geambaşu.

Întreaga colecţie de emisiuni Nocturne poate fi vizionată online pe www.tvrplus.ro, iar cei interesaţi pot interacţiona cu echipa emisiunii pe pagina de Facebook – //bit.ly/NocturneTVR1.

Despre Nocturne

Criticul de teatru Marina Constantinescu a început să facă televiziune în 2000, ca realizator al emisiunii Cabina de montaj, iar din 2001 povestea ei continuă cu Nocturne, emisiune difuzată de TVR1.

Nocturne este o reverenţă în faţa valorii, a verticalităţii morale şi profesionale, aşa cum o descrie şi Marina Constantinescu. „Nocturnele sunt poveşti cu şi despre oamenii din mine şi din jurul nostru. Sondez continuu pe terenul marilor valori, prea puţin cunoscute, pe de o parte, precum şi dialoghez cu mari personalităţi, prea bine cunoscute, pe care încercăm să le prezentăm, cu smerenie şi cu modestie, în imagini mai puţin bătătorite, cu stări mai puţin intuibile." Marina Constantinescu face echipă la Nocturne cu regizorul Aurel Badea şi producătorul Oana Cucuruzeanu.

Bucuresti, 26.05.2013
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.