Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Comisia lanseaza un avertisment statelor membre cu privire la

neimplementarea primului pachet feroviar

Comisia Europeană a transmis astăzi, către 21 de state membre, avize motivate privind neimplementarea în mod adecvat de către acestea a legislaţiei cunoscute sub denumirea de „primul pachet feroviar”. În Austria, Belgia, Republica Cehă, Germania, Danemarca, Estonia, Grecia, Spania, Franţa, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Luxemburg, Letonia, Polonia, Portugalia, România, Suedia, Slovenia şi Slovacia au rămas încă nesoluţionate aspecte importante legate de deschiderea către concurenţă a pieţelor feroviare.   

În urma transmiterii de scrisori de somare către 24 de state membre, în iunie 2008, un număr dintre aceste state membre a operat modificări în normele de drept intern, pentru a se conforma legislaţiei comunitare.Comisia a deschis un dialog cu toate statele membre, în scopul identificării de soluţii posibile în mod constructiv. La peste un an de la data transmiterii scrisorilor de somare, în ciuda progreselor făcute de majoritatea statelor membre, mare parte din acestea din urmă nu se conformează încă pe deplin directivelor comunitare relevante[1]. Conform avizelor motivate transmise astăzi, statele membre trebuie să facă mai multe progrese în ceea ce priveşte reforma sistemelor lor feroviare, în beneficiul atât al întreprinderilor feroviare, cât şi al consumatorilor.

În avizele motivate, Comisia evidenţiază deficienţe precum:

–       lipsa independenţei administratorului de infrastructură în raport cu operatorii feroviari;

–       insuficienta implementare a dispoziţiilor directivei privind tarifarea accesului la infrastructură, în special absenţa unui sistem de performanţă care să contribuie la eficientizarea reţelei feroviare, lipsa unor stimulente în vederea reducerii costurilor şi a tarifelor, în cazul administratorului de infrastructură, precum şi lipsa unor sisteme tarifare bazate pe costurile directe ale serviciilor feroviare;

–       nerespectarea obligaţiei de a institui un organism de control independent, cu competenţele necesare pentru remedierea problemelor legate de concurenţă în sectorul feroviar.

[1] Directivele 91/440/CEE, astfel cum a fost modificată, 95/18/CE, astfel cum a fost modificată, şi 2001/14/CE.

Bucuresti, 09.10.2009
{mosloadposition user9}

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.