Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Comisarul Hahn ii indeamna pe europeni sa contribuie la modelarea viitoarei Agende urbane a UE

Johannes Hahn, comisarul UE pentru politica regională, îi invită pe cetățenii UE să își împărtășească opiniile privind Agenda urbană a UE – ce formă ar trebui să aibă aceasta și cum ar trebui pusă în practică. Comisarul a îndemnat la o mai mare implicare a părților interesate și a locuitorilor orașelor într-o consultare publică lansată recent de Comisia Europeană simultan cu publicarea unei comunicări oficiale. Aceasta este urmarea numărului tot mai mare de apeluri la implicarea orașelor în elaborarea politicilor UE și în favoarea unei mai mari coerențe în abordarea provocărilor de politică urbană de către instituțiile UE.

Comunicarea Comisiei intitulată „Dimensiunea urbană a politicilor UE” descrie situația orașelor din întreaga UE și politicile urbane ale statelor membre, precum și dimensiunea globală a urbanizării. Aceasta subliniază faptul că Agenda urbană a UE ar trebui să reflecte obiectivele globale ale UE și trebuie să vină în completarea politicilor naționale ale statelor membre. Comisarul Johannes Hahn, responsabil de politica regională și de dezvoltare urbană a UE, a declarat: „De la poluare la sărăcie, de la șomaj la alimentarea cu energie, provocările cu care se confruntă Europa și obiectivele ei nu pot fi abordate decât prin rezolvarea acestor probleme la nivelul orașelor Europei. Agenda urbană a UE trebuie să respecte principiul subsidiarității – dar, acolo unde putem aduce valoare adăugată politicilor UE prin consolidarea dimensiunii urbane, ar trebui să facem acest lucru și ar trebui să acordăm orașelor Europei un rol mai important ca parteneri ai UE. Consultarea de astăzi este un pas important în această direcție.”

El a adăugat: „Peste două treimi dintre europeni trăiesc în orașe, deci este corect ca, la reformarea politicii de coeziune a UE, să acordăm orașelor și dezvoltării urbane locuri prioritare pe agenda politică. Agenda urbană a UE merge chiar mai departe: dorim acum să ascultăm părerile principalilor interesați și ale locuitorilor orașelor. Credem că, oferind orașelor mari și mici un rol mai central în cadrul politicilor noastre, UE va răspunde cu mai multă eficacitate nevoilor în schimbare nu doar ale celor care locuiesc în zonele urbane, ci și ale celor care locuiesc în afara orașelor, dar depind de serviciile pe care le oferă acestea”.

Dacă astăzi 72% din populația UE locuiește în orașe, orășele și suburbii, până în 2050, este probabil că proporția va ajunge la peste 80%. Comunicarea afirmă că peste două treimi dintre politicile UE afectează, în mod direct sau indirect, orașele mari și mici ale UE – politici precum cele din domeniul transporturilor, energiei și mediului. O Agendă urbană ar urmări o abordare mult mai integrată a elaborării politicilor, pentru a asigura coerența acestora și pentru a evita contradicțiile.

Consultarea publică este deschisă până la 26 septembrie 2014 și pune întrebări esențiale precum: De ce este necesară o agendă urbană a UE? Cât de detaliată ar trebui să fie aceasta? În ce domenii poate aduce cea mai mare valoare adăugată acțiunea UE? Ar trebui implicate orașele în elaborarea politicilor? Iar dacă da, cum anume?

Context

Printre numeroasele părți interesate care au solicitat o Agendă urbană a UE se numără Parlamentul European, Comitetul Regiunilor și Comitetul Economic și Social European, precum și asociațiile orașelor însele. În luna februarie, Comisia a organizat un Forum al orașelor, pentru a da curs acestei idei.

În timpul președinției elene, miniștrii responsabili cu politica de coeziune din cadrul UE au lansat un apel, în luna aprilie a acestui an, pentru introducerea unei astfel de agende, cu contribuții de la nivel local, regional, național și al UE.

Pagini Utile

Bucuresti, 22.07.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.