Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cohn&Jansen JWT câștigă White Pencil la D&AD Impact pentru campania AQUA Carpatica Purity Test

La începutul acestui an, la New York, D&AD și Advertising Week au lansat D&AD Impact, premiile prin care este celebrată creativitatea ce produce un impact real în societatea în care trăim. Lucrările câștigătoare sunt recompensate cu White Pencil,  premii lansate în 2012 cu misiunea de a încuraja companiile și agențiile să “do well by doing good”.

Noua asociere dintre Fundația D&AD și Advertising Week reprezintă o lărgire a acestui concept.


La prima ediție D&AD Impact campania AQUA Carpatica Purity Test, dezvoltată de Cohn and Jansen JWT pentru Valvis Holding, a câștigat White Pencil la categoria Communication & Interaction. Juriul a fost alcătuit din Tim Brown, Președinte și CEO IDEO, David Droga, Creative Chairman și Fondator Droga5, Jamie Oliver, chef și personalitate media, Susan Smith Ellis, CMO Getty Images.

Anul acesta campania “Testul Purității” AQUA Carpatica, dezvoltată de Cohn&Jansen JWT pentru Valvis Holding, a mai fost nominalizată la categoriile Promo&Activation și PR, la Cannes Lions, și a primit Leul de Aur, la categoria PR / Food&Drinks. Tot anul acesta i-a fost acordat titlul de Campania Anului, primit la Premiile FIBRA, iar în 2014 a câștigat Grand Effie, premiul pentru cea mai eficientă campanie a anului.

Campania Testul Purității a atras atenția asupra unei probleme la care suntem nr. 1 în Europa – prezența nitraților în apa pe care o bem. Nivelul nitraților nu este menționat pe etichete, nu există informare din partea autorităților asupra acestei probleme, dar persoane afectate de această problemă există. Testul Purității a oferit intrumentul de măsurare al apei pe care o bem, fie că este cea îmbuteliată, fie cea de la robinet sau din fântâni. Rezultatele au fost centralizate pe platforma www.testulpuritatii.ro, unde consumatorii au înregistrat peste 2514 de teste.

Echipa care a contribuit la realizarea campaniei a fost formată din: Creative Director – Andrei Cohn, Deputy Creative Director – Alex Negoescu, Senior Strategic Planner – Raluca Iacob,  Account Director– Arina Stoenica, Account Executive – Oana McGinley, Client Service Director – Ina Simion, Digital Project Manager – Raluca Diaconu, Head of Digital Strategy – Monica Radulescu, Web Designer – Cosmin Nicola, Production Director – Ilinca Dumitrescu.

Din partea Valvis Holding: Jean Valvis– President, Valentina Vesler – PR & Communication Manager, Claudia Tocila – Online Communication Manager.

Premiile D&AD sunt recunoscute la nivel global ca suprema recunoaștere a excelenței creative, în timp ce D&AD Impact caută să identifice și să celebreze acele idei creative care au un impact real și care, în ultimă instanță, contribuie la un viitor mai bun, mai frumos și sustenabil pentru noi toți. Premiile D&AD Impact se adresează oricărei agenții, studio, instituție media, publicist, start-up sau brand ce a contribuit la construirea unui viitor mai bun, mai onest si mai sustenabil și sunt axate în special pe rolul pe care companiile sau brandurile îl joacă în societate, economie, mediu sau o arenă culturală amplă.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.