Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

CNVC Dunlop 2012, pe coasta de la Paltinis

Revenit după o lungă perioadă de absenţă în circuitul curselor de viteză în coastă, traseul de la Păltiniş aliniază 62 de participanţi la start în etapa a XIII-a a CNVC DUNLOP 2012.

Etapa a XIII-a a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2012 începe astăzi pe traseul de la Păltiniş. Vechi şi cu tradiţie în motorsportul românesc, traseul din Curmătura Ştezii revine după o lungă absenţă în circuitul competiţiilor de viteză în coastă şi anunţă una din cele mai spectaculoase întreceri ale sezonului.

După ce piloţii din CNVC Dunlop 2012 au urcat până la altitudini de peste 1600m în Coasta de la Rânca şi s-au strâns în număr foarte mare pe asfaltul argeşean de la Voina, a venit rândul probei de noapte Păltiniş a Raliului Sibiului să facă senzaţie în CNVC Dunlop 2012. Cu o altitudine maximă de 1450m, Păltinişul este în acest weekend gazda unui spectaculos show automobilistic marca ACS Scorpion Rally Team.

Programate în perioada 21-23 septembrie a.c., etapele a XIII-a şi a XIV-a ale CNVC Dunlop 2012 vor muta interesul curselor de viteză în coastă pe asfaltul sibian, această dublă confruntare promiţând să rivalizeze cu dubla de coastă de la Sinaia, prin locaţie şi apropiere de fani.

Competiţia se va desfăşura pe sectorul de drum Curmătura Ştezii – Platou Vălari, DJ106A. Traseul are o lungime de 5,1 kilometri şi o pantă maximă de 36%, ce va fi urcată pe o diferenţă de nivel de 377 m. Startul etapelor este dat de la kilometrul 16 + 550m al drumului judeţean 106A KM.

Prima etapă a dublei de la Păltiniş, respectiv cea de-a XIII-a etapă a CNVC DUNLOP 2012, este acum în derulare cu cele două manşe de antrenamente oficiale. Startul în manşele de concurs se dă astăzi la orele 14.30. Etapa se va încheia la orele 18.30 cu Festivitatea de Premiere organizată la Cabana Curmătura Ştezii.

Duminică va avea loc, pe acelaşi traseu, cu aceeaşi configuraţie şi acelaşi program, cea de-a XIV-a etapă a CNVC Dunlop 2012.

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina de Facebook Dunlop Racing Info România sau pagina de web a FRAS, www.fras.ro.

Bucuresti, 21.09.2012

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.