de Pitagora in colectia Carti Fundamentale
În afară de Imnurile sacre pe care tradiția i le atribuie lui Pitagora, volumul mai cuprinde: Viaţa lui Pitagora scrisă de discipolul său Porhyr, și Comentarii la Imnurile sacre ale unui alt pitagorician, Hierocles. "Caracteristică scrierilor pitagoreice este elevația ideilor, inspirația, o dorinţă constantă de a prezenta toate lucrurile în dependenţă de ființele inteligibile și de a explica totul cu ajutorul numerelor, o expunere mistică și simbolică ce nu exclude raționamentul, o fortă și o profunzime ce trădează opera unei şcoli și nu a unui singur om, și o doctrină revelată" (Proclus, În Tim.).
După opinia lui Iamblichos, Pitagora a fost primul care a inventat conceptul de filozofie. El o definea ca un efort spre înțelepciune, o dragoste de adevăr. Înțelepciunea era pentru el ştiinţa adevărului aflat în ființe, și înțelegea prin ființe tot ceea ce este nematerial, veșnic, esenţialmente activ, așa cum sunt toate lucrurile care au o existenţă proprie și care rămân veșnic și imuabil ceea ce sunt. La acest adevăr se ajungea doar prin exercițiul inteligentei. Dar cum inteligenţa noastră este partea divină din noi înșine, cu cât se luminează prin potolirea tulburării patimilor și cu cât se purifică prin intermediul dialecticii, cu atât se apropie de puritatea și de lumina Cauzei supreme din care purcede.
Pare sigur că pitagoricienii au întrevăzut și semnalat o forma superioară de cunoaștere. Există o stiinţă perfectă, ce constă în cunoașterea naturii și a esenței eterne a lucrurilor și mai ales a ordinii perfecte ce domnește în fenomenele cerești. Însă această ştiinţă depășește cunoașterea omului și îi este interzisă. Este ceea ce am putea numi înțelepciune, care este privilegiul zeilor. Totuși, chiar dacă omul tânjește după ea și dacă această dorinţă face din el un iubitor de înțelepciune sau un filozof, el nu o posedă niciodată în perfecțiunea sa absolută; ştiinţa sa imperfectă se mișcă în zona schimbării, a fenomenului, a dezordinii, și efortul curajos și chinuitor pe care îl face pentru a o atinge constituie însăși virtutea sa.
Scopul doctrinei lui Pitagora, scrie Fabre d’Olivet, "era de a-i lumina pe oameni, de a-i purifica de viciile lor, de a-i izbăvi de greșelile lor, de a-i conduce la virtute și la adevăr; și, după ce i-a făcut să treacă prin toate gradele înțelegerii și inteligenţei, de a-i face asemenea Zeilor nemuritori". Prin cunoaștere se obține adevărul, spune Porphyr, "și adevărul este singurul lucru care ne poate apropia de zei", căci, așa cum spune Pitagora, "Zeul are drept trup lumina și drept suflet adevarul".
Pasajele de mai jos, în care sunt înfățișate principalele date legate de viaţa și doctrina marelui înțelept, sunt extrase din Viaţa lui Pitagora de Porhyr:
"1. Întrucât din copilărie Pitagora era înzestrat pentru toate științele, Mnesarchos [tatăl sau] l-a dus la Tyr; acolo l-a încredințat chaldeenilor, de la care a învățat o mulțime de lucruri. Plecând de aici, s-a îndreptat mai întâi către Ionia, unde a urmat şcoala lui Pherekydes din Syros, iar apoi în Samos, la şcoala lui Hermodamas…,
6. El și-a însușit științele numite matematice de la egipteni, de la chaldeeni și de la fenicieni, căci încă din vechime geometria i-a preocupat pe egipteni, ştiinţa numerelor și calculele pe fenicieni, iar cercetarea cerului pe chaldeeni; cât privește cultul zeilor și celelalte precepte despre purtarea de fiecare zi, le-a învățat ascultându-i pe Magi.
34. Acum despre hrana sa. La prânz, faguri de ceară sau de miere; la cină, pâine de mei, de ovăz, legume fierte sau crude.
37. Forma învățăturii sale era dublă. Dintre discipolii săi, unii se numeau mathematici, iar alții acusmatici. Mathematicii își însușiseră temeinic înalta învăţătură științifică, cercetată până în cel mai mic amănunt; acusmaticii nu făcuseră decât să asculte pe scurt preceptele scoase din scrieri, fără o prezentare mai amănunțită.
46. Ţelul filozofiei pe care o învață el era acela de a descătuşa și elibera cu desăvârșire din aceste lanțuri intelectul ce ne-a fost hărăzit, și fără de care n-am putea să învățăm sau să percepem nimic din cele ce țin de simțuri sau de adevăr, oricare ar fi simțul care lucrează. Căci intelectul prin sine însuși "vede totul, aude totul; restul este surd și orb".
57. Pitagora ar fi mit la Metapont, în sanctuarul Muzelor."
