Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cazul lui Ionut Stan, in aceasta saptamana, la „Poveste dupa poveste”

TVR2

Cu Irina Luca – vineri, 23 octombrie, la TVR 2

Vineri, de la 20.10, echipa emisiunii Poveste după poveste merge pe urmele unui caz prezentat în programul TVR „Cu ochii’n 4” în anul 2000 – un băiat de 7 ani care a înghiţit din greşeală sodă caustică. Ce s-a întâmplat cu el, la 15 ani după difuzarea cazului, descoperim acum la „Poveste după poveste”.

Ionuţ Stan avea 7 ani când a confundat butoiul cu apă din curte cu cel de soda caustică. Însetat de la joacă, a băut câteva înghiţituri zdravene. I-au ars şi esofagul şi stomacul. 9 ani după aceea, Ionuţ n-a mai putut înghiţi nimic. Mesteca mâncarea, apoi o turna pe un furtun care îi ajungea în stomac. Vocea lui Ionuţ se transformase in şoaptă. Reuşea să comunice cu ceilalţi doar prin intermediul unui aparat.

În anul 2000, Alina Amza şi Mihai Pătraşcu au descoperit coşmarul prin care trecea Ionuţ şi au prezentat cazul la TVR în emisiunea “Cu ochii’n 4”. După difuzare, reprezentanţii unei fundaţii s-au decis să-l ajute cu tot ce avea nevoie. Asa a ajuns Ionuţ la un spital din Elveţia unde a fost operat şi transformat într-un om normal. Timp de 10 ani, n-a avut nici cea mai mică problemă de sănătate. În 2010 însă, fără vreo legătură cu afecţiunile de care suferise în trecut, a făcut o infecţie la plămâni şi a ajuns într-un spital din România. Acolo, coşmarul lui a reînceput.

În această săptămână, prezentatoarea Irina Luca şi producătoarea Raluca Rogojină vă invită să aflaţi la “Poveste după poveste” ce s-a întâmplat cu Ionuţ Stan după 15 ani de la difuzarea cazului la TVR.

Bucuresti, 22.10.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.